11 bătăi în familiile maramureşenilor în minivacanţă
În minivacanța de 1 mai, polițiștii maramureșeni au intervenit pentru aplanarea a nu mai puțin de 11 conflicte intre membrii aceleiași familii, la Baia Mare, Botiza, Seini, Tăuții Măgherăuș, Baia Sprie, Rozavlea și Ulmeni.
Din fericire într-un singur caz de violență în familie a fost necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Ieri, 01 mai, la ora 18.29, polițiștii din Seini au fost sesizați telefonic de către o femeie de 26 de ani din oraș, cu privire la faptul că soțul său a agresat-o fizic.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta care a relatat faptul că, în timp ce se afla în fața imobilului unde locuiește împreună cu copiii și soțul său în vârstă de 35 de ani, pe fondul consumului de acool, acesta a agresat-o fizic.
La domiciliul victimei a fost solicitat un echipaj al ambulanței care i-a acordat îngrijiri medicale femeii, ulterior fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.