112: Un tânăr din Rogoz și-a bătut tatăl, iar o altă femeie a cerut ajutor după ce nepotul ei a amenințat-o
Violență în familie sesizată în Rogoz
Sâmbătă, în jurul orei 17.00, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați prin apel 112 cu privire la un scandal în familie în Rogoz.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 26 de ani din Rogoz ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său, un bărbat de 53 de ani.
Persoanele aflate la fața locului s-au opus emiterii de către polițiști unui ordin de protecție provizoriu pe numele tânărului, dar le-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile pe care le au în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/ 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
Tânărul a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmației în vederea efectuării unor investigații de specialitate.
- ȚICĂU
Polițiștii din Ulmeni au fost sesizați și ei sâmbătă, în jurul orei 08.00, prin intermediul unei plângeri de către o femeie de 47 de ani din Țicău cu privire la faptul că, la data de 17 decembrie 2021, nepotul ei de 37 de ani din Țicău, a intrat în imobil fără dreptul ei, refuzând să părărească locuința, i-a distrus ușa de la intrare și i-a adresat amenințări.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, efectuându-se în continuare cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare.