VITAL: Program intervenții 20 Martie – Lucrări la rețeaua de apă, presiune redusă pe str. Cărămizilor și împrejurimi
SC Vital anunţă consumatorii din Baia Mare că vineri, 20 martie, până la ora 14.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile sau va fi presiune redusă pestr.8 Martie/ str. Forestierului, str. Cărămizilor pentru lucrări de lucrări de reparații la rețeaua…
Se construiește sens giratoriu la Hideaga
O schimbare importantă pentru traficul din Maramureș prinde contur în aceste zile. În localitatea Hideaga, la intersecția dintre Drumul Național 1C (E58) și drumul județean, au demarat lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu. Decizia vine în contextul în care zona…
Casa de Cultură revine în patrimoniul municipiului Baia Mare
Administrația locală a municipiului Baia Mare a obținut o victorie în procesul de preluare în patrimoniu a Casei de Cultură a Sindicatelor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate administraţiei băimărene la ultimul termen în disputa cu cealaltă…
Polițiștii, mai aproape de copii: lecții de siguranță la grădiniță
Ieri, 16 martie a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus au desfășurat o activitate de prevenire și informare la Grădinița Nr. 1 cu program prelungit din localitate. Tema principală a întâlnirii a fost „Polițistul, prietenul meu”,…
Tentativă de suicid, oprită la timp de polițiști
Un incident grav a avut loc în municipiul Baia Mare, unde un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost la un pas de a-și pune capăt zilelor. Potrivit informațiilor, acesta s-a urcat pe un pod situat pe bulevardul…
O șoferiță a încălcat mai multe reguli de circulație și s-a ales cu dosar penal
La data de 15 martie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni au oprit în trafic un autoturism care rula cu viteza de 102 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h. Polițiștii…
Tot mai multe accidente cu trotinete electrice în Maramureș. Poliția trage un semnal de alarmă
Polițiștii maramureșeni desfășoară, în perioada 16 – 18 martie 2026, o acțiune dedicată siguranței pietonilor, bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice, în contextul creșterii numărului de evenimente rutiere în care sunt implicate aceste vehicule. Numărul accidentelor cu trotinete electrice a crescut semnificativ Potrivit…
Horoscop săptămâna 16 – 22 martie 2026. Ce surprize aduc astrele pentru fiecare zodie
Horoscopul săptămânii 16-22 martie 2026 aduce indicii interesante despre energia momentului și influențele astrale care pot afecta starea de spirit, deciziile și relațiile fiecărei zodii. Berbec Pentru nativii Berbec, săptămâna debutează cu o puternică nevoie de liniște și vindecare emoțională.Pe 18…
Acțiune de curățenie a străzilor și parcărilor în Baia Mare: programul pe cartiere
Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în perioada 16 – 22 martie 2026, vor fi eliberate și închise mai multe parcări publice în vederea executării unor lucrări de igienizare a străzilor și parcărilor din municipiu. Lucrările se vor desfășura la solicitarea Municipiului…
Incendiu violent la mai multe gospodării urmate de mai multe explozii
Pompierii maramureșeni intervin de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit situată în orașul Șomcuta Mare dar și la mai multe aneze gospodărești. Pentru gestionarea operativă a situației, au fost mobilizate forțe din cadrul…