24 de polițiști avansați în grad cu ocazia Zilei României

Ziua de 1 Decembrie a fost marcată astăzi la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș în cadrul unei ședințe festive. Alături de poliţişti, la eveniment a fost prezentă şidoamna doctor Klara Gușeth, șeful Serviciului JudeţeanMaramureş al Arhivelor Naţionale.

Şedinţa festivă a debutat cu intonarea Imnului de stat al României.

Pentru că meritele excepţionale în activitatea profesională sunt recunoscute şi răsplătite, festivitatea a continuat cu avansarea a 24 de poliţişti.Cei 9 ofiţeri şi 15 agenţi, avansaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, au fost apreciaţi pentru modul în care au înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile profesional, şi mai ales pentru modul de a fi ca poliţiştişi ca oameni.

Alți patru polițiști agenți și ofițeri de poliție încadrați la I.P.J. Maramureș au fost recompensați cu mulțumiri scrise, pentru rezultate deosebite, iar alți șapte felicitați pentru activitatea desfășurată.

Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureșa mulțumit polițiștilor,exprimându-și aprecierile şimulţumirilefaţă de munca şireuşitelepoliţiştilormaramureşeni: „Prin fiecare misiune îndeplinită continuăm să clădim încredere și să demonstrăm că sprijinul oferit unul celuilalt, mai ales în momente de cumpănă, reprezintă de fapt spiritul echipei și succesul. Uneori un gest pe care noi îl considerăm firesc, poate fi esențial pentru cetățean. Să nu uităm să fim oameni, înainte de toate! În această zi cu semnificație aleasă, să ne reamintim de idealurile care au dus la realizarea Marii Uniri: unitate, cinste, solidaritate, încredere și respectarea jurământului față de țară. ”, a precizat domnul comisar șef de poliție Daniel Ovidiu Cătană.

Vă urăm un călduros „La mulți ani!”, multă sănătate și cât mai multe momente de excelență!

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *