4 PERSOANE RĂNITE ÎNTR-UN IMPACT VIOLENT ÎNTRE DOUĂ MAȘINI ȘI UN TRACTOR LA BUZEȘTI (ACTUALIZARE)
Un accident de circulație s-a produs pe DJ108 A pe raza localității Buzești (comuna Fărcașa). Din primele informații se pare că în accident au fost implicate două autoturisme și un tractorul. Un autoturism s-a răsturnat. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului.
La fața locului au intervenit pompierii de la Fărcașa cu un echipaj ce avea și modul de descarcerare, un echipaj EPA SMURD, și un echipaj al Ambulanței.
După investigațiile făcute la fața locului două femei, una de 54 ani, cealaltă de 78 ani, au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ
Aseară, 13 noiembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în localitatea Buzești a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către o femeie de 54 de ani din Buzești, dinspre Fărcașa înspre Ardusat, la un moment dat a intrat în coliziune cu un atelaj, care era cuplat de un tractor care staționa.
La volanul tractorului a fost identificat un bărbat de 55 de ani din Buzești, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 41 de ani din Bicaz.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducatoarei auto și a unei femei de 75 de ani care se afla pe un podeț în momentul producerii evenimentului rutier.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în toate cazurile.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.