51 permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri

Acțiunile polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool sau substanțe interzise se desfășoară cu consecvență pe drumurile de pe raza județului. În cadrul activităților de verificare și control efectuate pe parcursul a șapte zile, polițiștii au efectuat 586 de testări, pentru depistarea și luarea măsurilor legale față de conducătorii auto care pun siguranța rutieră în pericol.
Pentru abaterile constatate în cadrul activităților specificate anterior, polițiștii au aplicat 482 de sancțiuni contravenționale și au reținut, ca măsură complementară, 51 permise de conducere. Totodată, au fost constatate 30 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului, în vederea documentării activității infracționale și luării măsurilor legale.

Acțiunile polițiștilor rutieri se vor concentra, în continuare, pe păstrarea unui climat de siguranță pe drumurile publice. În acest sens, recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză, să nu urce la volan în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor interzise, să păstreze distanța în mers, să conducă preventiv, să adopte o atitudine politicoasă!


LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *