Primăria Baia Mare investește în infrastructura de gestionare a deșeurilor

Primarul Ioan Doru Dăncuș a efectuat, ieri, alături de echipa sa din Primărie, o vizită pe teren pentru a inspecta stadiul lucrărilor unor investiții aflate în desfășurare în Baia Mare. Aceste proiecte, parte din angajamentele asumate în cadrul programului de guvernare locală, se află în faze avansate de implementare, unele dintre ele apropiindu-se de finalizare. 

Unul dintre obiectivele importante este centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar situat pe bulevardul Unirii, la ieșirea spre Săcălășeni și început în urmă cu două luni. Acesta face parte dintr-o rețea de trei astfel de centre, fiecare având o valoare de aproximativ 2,5 milioane lei, finanțate prin fonduri europene, respectiv PNRR.


Este unul dintre proiectele pe care vi le-am prezentat în programul meu de guvernare locală din campanie și pe care mi le-am asumat să le realizez. Au tot existat discuții în ultima vreme despre ridicarea deșeurilor vegetale, cele rezultate din construcții și deșeurile voluminoase, pe care mulți dintre băimăreni au fost obișnuiți să le scoată în stradă și să aștepte să le ridice municipalitatea. Oricât de urât ar suna, nu este treaba Primăriei să curețe grădinile cetățenilor și să preia deșeurile vegetale și rezultate din construcții din gospodăriile lor. Chiar și dacă ne-am dori acest lucru, ar fi un cost pe care nu putem să îl acoperim, asta dacă ne dorim să realizăm într-adevăr ceea ce ne-am propus pentru dezvoltarea municipiului”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare. 

Aceste centre vor fi puse gratuit la dispoziția băimărenilor pentru depozitarea tipurilor de deșeuri specificate. Ulterior, deșeurile vor fi colectate și transportate la un alt centru, unde, cu ajutorul utilajelor și tehnologiilor adecvate, vor fi transformate într-o masă care va putea fi valorificată.

Al doilea centru de acest fel pe care îl construim este situat pe strada 8 martie, în spatele garajului URBIS, și va deservi zona Orașului Vechi, Ferneziu și Firiza. Al treilea centru îl construim pe strada Europa și, imediat ce vom finaliza lucrările și acolo, vom începe să preluăm aceste deșeuri. Fiecare dintre centre va fi dotat cu containere separate pe categorii, de la deșeuri vegetale, la cauciucuri, deșeuri rezultate din construcții și chiar electronice. Vom avea și cântare la intrările pe aceste platforme, pentru că vrem să implementăm un sistem de recompensare pentru cetățenii cu spirit civic care vor folosi aceste centre”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare. 

Tot ieri, s-a vizitat și șantierul din zona Gării, acolo unde au început deja lucrările pentru construirea Creșei Mari, cu 110 noi locuri pentru antepreșcolari. Este o investiție extrem de importantă pentru oraș care se ridică la peste 17 milioane de lei.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *