Baia Mare se pregătește pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare, într-un proiect istoric pentru Maramureș, de peste 476 de milioane de euro

Ieri, 10 octombrie, a fost semnat contractul de execuție MM-CL-06 „Rețele de apă și apă uzată Baia Mare”, parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș”. Proiectul beneficiază de o finanțare istorică a cărui valoare se ridică la 2.366.777.403,51 lei (476.375.706 euro), cu TVA, iar beneficiarii sunt 29 de unități administrativ-teritoriale din județ și Consiliul Județean Maramureș.

Pentru municipiul Baia Mare, contractul de execuție are o valoare de 159.974.566,80 lei, fără TVA, și include lucrări importante pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare. Perioada de execuție a lucrărilor va fi de 30 luni, cu o perioadă de garanție de 60 de luni.


Baia Mare dă tonul dezvoltării în Maramureș! Am semnat recent cel mai mare contract de finanțare din istoria județului, în valoare de 2,3 miliarde de lei, pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiu și județ, iar ieri, în calitate de primar ales al municipiului Baia Mare și de președinte al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară Maramureș, alături de Operatorul Regional S.C VITAL S.A, am avut onoarea de a semna 4 din cele 5 contracte de execuție lucrări pe care le implică proiectul, respectiv alte 3 contracte de servicii și furnizare de bunuri, din totalul de 18 contracte din acest proiect de anvergură”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Potrivit proiectului, în cadrul rețelei de apă vor fi reabilitate conductele de aducțiune a apei brute pe o lungime de 1.324 metri, conducta de transport apă potabilă pe 13.926 metri și conductele de distribuție pe 4.977 metri. De asemenea, se vor extinde conductele de transport apă potabilă cu 1.644 metri și cele de distribuție cu 173 metri, fiind prevăzută și construirea unei stații de pompare pentru apă potabilă.

Pentru rețeaua de canalizare, lucrările includ reabilitarea rețelei pe o lungime de 16.995 metri și a colectorului de canalizare pe 3.634 metri, extinderea rețelei de canalizare pe 5.531 metri, construirea a două stații de pompare pentru ape uzate și reabilitarea deversorului. 

Vorbim aici despre lucrări ample care, inevitabil, vor genera un anumit disconfort pentru localnici și participanții la trafic. Sunt convins, însă, că, împreună, putem găsi cele mai bune soluții pentru a minimiza aceste inconveniente. Avem nevoie de cooperare. Avem nevoie să lucrăm împreună cu toate administrațiile locale care sunt implicate în acest proiect. Cred că este un moment oportun să demonstrăm că atât noi, municipiul reședință de județ, cât și celelalte localități ale Maramureșului putem să muncim împreună pentru a implementa proiecte mari”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

La nivelul întregului județ, proiectul, ce are termen de finalizare la 31 decembrie 2029, va aduce în Maramureș extinderea rețelei de apă potabilă cu 511 kilometri și a rețelei de apă uzată cu 280 de kilometri. Beneficiarii finanțării sunt SC Vital SA, respectiv Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Maramureș.

Aș dori să le mulțumesc în mod special doamnei ec. Alexandrina Bancoș, director general SC Vital SA, și domnului deputat Gabriel Zetea pentru implicarea lor activă și sprijinul acordat în acest proiect. Împreună sunt sigur că vom reuși să realizăm tot ceea ce ne-am propus și vom deschide porțile unui viitor mult mai bun nu doar pentru Baia Mare, ci pentru întreg Maramureșul”, a conchis Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *