Județul Maramureș inclus într-o nouă rută turistica de către Ministerul Economiei.

Judeţul Maramureş a fost inclus, de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, într-o nouă rută cultural-turistică dezvoltată pe plan naţional, denumită “Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România”

Din noua rută cultural-turistică fac parte Consiliul Judeţean Maramureş, prin varianta “Meşteri şi Meşteşuguri”, alături de “Lada de zestre a judeţului Neamţ. Arta lemnului” şi “Redescoperind tradiţii locale. Colecţii etnografice nemţene”, depuse de Consiliul Judeţean Neamţ, şi de “Drumul ouălor încondeiate în Bucovina”, depusă de Consiliul Judeţean Suceava.


Artizanatul reprezintă meşteşugul ridicat la nivel de artă. Extrem de inventiv, ţăranul român a ţesut lâna şi pânza, a modelat lutul, a cioplit lemnul, a prelucrat pielea, a confecţionat măşti, a împistrit şi a încondeiat ouă, a pictat sticla. Toate acestea pentru a-şi face viaţa mai uşoară, dar şi mult mai frumoasă.

Produsele meşterilor populari din România au funcţionalitate variată, putând fi de uz casnic, tradiţionale, culturale, estetice şi decorative, religioase şi sociale şi toate trimit la calităţile sufleteşti ale artizanilor: răbdare, cultul pentru muncă, credinţa în Dumnezeu şi comuniunea dintre oameni.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *