La finalul acestei saptamani, cei 10 parlamentari de Maramureș își preiau mandatul
Vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14.00, noul Parlament al României a fost convocat de preşedintele Klaus lohannis pentru a depune jurământul de credinţă şi a-şi prelua mandatul. Printre cei 465 de parlamentari (136 de senatori şi 329 de deputaţi) sunt şi cei 10 reprezentanţi ai judeţului Maramureş, respectiv senatorii Sorin Vlaşin (PSD), Costache Chertif (AUR) şi Cristian Niculescu-Ţăgărlaş (PNL) şi deputaţii Crina Chilat şi Lucian Morar (PSD), Daniel Ciornei (AUR), lonel Bogdan (PNL), Brian Cristian (USR), Zahorănszki Brigitta (UDMR), Călin Groza (POT).
Primul pas pentru noii parlamentari va consta în alegerea conducerilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi a membrilor comisiilor de specialitate.
În paralel, președintele României va demara consultările cu partidele parlamentare pentru a desemna prim-ministrul, acesta urmând apoi să treacă prin validarea Parlamentului. Strategia partidelor PSD, PNL, USR, UDMR si minorităţi, care împreună formează o majoritate parlamentară, este ca după validarea prim-ministrului să fie nominalizaţi miniștri noului Guvern, iar aceștia să fie audiaţi și apoi validaţi de Parlament.