ACCIDENT RUTIER LA BAIA SPRIE – Un bărbat a fost lovit în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis
Aseară, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Baia Sprie au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe strada Gutinului din localitate a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane.
Ca urmare a primelor verificări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani ar fi surprins şi accidentat un pieton, respectiv un bărbat în vârstă de 45 de ani, care ar fi fost angajat în traversarea neregulamentară a străzii.
În urma impactului, pietonul a necesitat îngrjiri medicale, fiind transportat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea procurorului, în vedrea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi dispunerii măsurilor legale.