Panică într-un cartier din Baia Mare după ce o mamă a crezut că i s-ar fi furat copilul în vârstă de 3 ani 

A fost panică în această seară în cartierul Jupiter din municipiul Baia Mare. O femeie care era afară cu copilașul în vârstă de doar 3 anișori a început să urle nu își mai găsește copilul. Acesta se juca cu bicicleta iar la un moment dat nu a mai revenit. Mămicii i s-au alăturat și alți oameni din zonă. O vânzătoare i-ar fi spus că l-a văzut pe băiat alături de un bărbat pe fost bd București din Baia Mare.

S-a alertat și poliția la 112 la 30 de minute de la dispariție. La fața locului au fost trimise patru echipaje ale Poliției Municipiului Baia Mare, dar și două echipaje ale Jandarmeriei Maramureș. Aceștia au început activitățile de căutare.

O femeia a spus că i-ar fi văzut pe strada Cuza Vodă. Forțele de intervenție s-au deplasat acolo și l-au găsit pe micuț alături de un bărbat lângă bicicletă. Acesta a susținut că l-a găsit singur și rătăcind și că urma să alerteze poliția.

Atât părinții minorului cât și bărbatul care l-a găsit au fost duși la sediul poliției pentru audieri. Minorul nu a fost victima unei infracțiuni.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

La data de 25 iunie la 20:15, o femeie a sesizat Poliția municipiului Baia Mare cu privire la faptul că nu își găsește copilul, care se juca cu bicicleta pe strada Jupiter.

Verificările polițiștilor au stabilit faptul că este vorba despre un băiat în vârstă de trei ani. Au fost demarate activități de căutare, iar minorul a fost depistat pe strada Cuza Vodă, în preajma unui bărbat.

Din primele verificări a reieșit că minorul nu prezenta urme de violență și nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care a dispărut minorul și clarificarea stării de fapt.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *