Incendiu la Institutul „Matei Balș”: Cinci persoane au decedat, patru dintre ele fiind găsite carbonizate, 102 pacienți au fost evacuați.

Un incediu a izbucnit, vineri dimineață, în jurul orei 5.00, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, iar 102 pacienți cu COVID-19 au fost evacuați, dintre care 53 au fost trimiși la alte spitale din București. Focul a fost stins de pompieri, însă trei persoane au fost găsite carbonizate, iar a patra a decedat deși s-a încercat resuscitarea acesteia. Ulterior, a fost găsit încă un cadavru carbonizat. Deocamdată nu se știe de la ce a pornit incendiul, dar surse din cadrul anchetei au declarat pentru G4Media.ro că un reșou ar putea fi cauza incendiului.

Numerele de telefon disponibile pentru rudele pacienților: 0212069398 și 0212648515.


UPDATE Ora 19.00 Comisarul-șef Marian Mihoci, șeful Serviciu Omoruri din cadrul Poliției Capitalei și Alexandru Anghel, procurorul criminalist, din cadrul Parchetului Tribunalului București, care anchetează incendiul de la Institutul ”Matei Balș”, au făcut declarații de presă, vineri seară, referitoare la tragedie.

Procurorul Alexandru Anghel a declarat că audierile în interiorul spitalului vor dura cel puțin câteva zile, că a fost ridicat un volum foarte mare de documente și, de asemenea, au fost ridicate și înregistrări video de pe camerele de supraveghere ale spitalului. În saloane și holuri nu existau, însă, camere video, a mai spus criminalistul.

Comisarul-șef Marian Mihoci a declarat că există posibilitatea să fie audiați inclusiv pacienți, în funcție de evoluția anchetei, și că până acum au fost audiate 5 persoane. Ambii au declarat că există mai multe ipoteze de lucru, dar că acestea nu pot fi dezvăluite în acest stadiu al anchetei

UPDATE Ora 18.00: Institutul „Matei Balș” precizează, într-un comunicat, că 101 pacienți erau îngrijiți pe timpul nopții de 20 de cadre medicale, inclusiv medicul de gardă și subliniază că va sprijini ancheta și lămurirea aspectelor care ar fi putut duce la „accidentul” din această dimineață, „cu atât mai mult cu cât autorizațiile și avizele sunt la zi”.

UPDATE Ora 14.10: Premierul Florin Cîțu a criticat astăzi lipsa investițiilor din sănătate și faptul că cea mai mare parte a bugetului merge spre salarii și sporuri. El i-a avertizat pe angajații din instituțiile de control din sectorul sanitar că trebuie să iasă din birouri, altfel vor pleca acasă.

UPDATE Ora 13.20: Președintele Iohannis, după vizita la Institutul Matei Balș: A fost o intervenție foarte complicată, s-a reacționat extrem de rapid. Am cerut ministrului Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate

Presedintele Klaus Iohannis se adreseaza jurnalistilor prezenti la Spitalul Matei Bals din Bucuresti in urma unui incendiu izbucnit intr-un salon dintr-un pavilion al spitalului ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

UPDATE Ora 13.10: Primul apel la numărul de urgență 112 pentru anunțarea incendiului de la Institutul Matei Balș din București a fost primit vineri dimineață la ora 5.04, iar în total au fost zece apeluri, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

UPDATE Ora 11.55: Vicepremierul Kelemen Hunor susține că este nevoie de o anchetă și intervenție rapidă și decisivă în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” și precizează că sănătatea și educația sunt domenii în care nu trebuie făcute economii și care să nu fie afectate de măsuri de austeritate.

UPDATE Ora 11.45: Vicepremierul Dan Barna afirmă, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”, că este foarte clar că trebuie luate măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor, pentru că orice ”lasă că merge și așa”, orice neglijență poate să aibă ca efecte pierderea ireparabilă de vieți omenești.

UPDATE Ora 7.18: Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, în fața spitalului, că la 5.05 a fost înregistrat primul apel la 112. La 5.13 au sosit primele echipe, iar la 5.14 a fost declanșat Planul roșu de intervenție. Au fost informați premierul, miniștrii Sănătății și Internelor.

La sosirea pompierilor, incendiul era cu flacără deschisă, pe circa 120 mp, cu degajări mari de fum, a precizat colonelul Șchiopu, care a coordonat intervenția. Potrivit acestuia, au fost evacuate 102 persoane.

UPDATE Ora 6.50: A fost deschisă o anchetă penală în legătură cu incendiul, care va fi coordonată de Parchetul București.

UPDATE Ora 6.47: Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a ajuns la Institutul „Matei Balș”.

Pentru intervenție, pompierii au aplicat planul pentru COVID, astfel că a fost organizat un flux de ieșire și intrare în clădire, iar echipele de intervenție au fost echipate cu combinezoane speciale de la SMURD.

Stingerea efectivă a focului nu a fost dificilă, însă fumul foarte dens a ridicat probleme, potrivit ISU.

Încăperea din care a izbucnit incendiul este distrusă în mare proporție, potrivit aceleiași surse.

Sursa: g4media.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *