„ Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” deschide apelul de idei și proiecte civice la Baia Mare

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România dau startul la programul național de finanțare „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” în 5 orașe din țară, printre care și Baia Mare. Aflat la ediția a II-a, programul național oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 1.230.000 lei și mentorare celor mai bune soluții la provocări de mediu și educație.

În plan local, programul este coordonat prin Fundația Comunitară Oradea, care va aloca 172.200 de lei pentru amenajarea primului spațiu public de joacă și fitness adaptat persoanelor cu dizabilități din Baia Mare în Parcul Central. Totodată, 73.800 de lei vor fi oferiți sub formă de microgranturi pe baza unui concurs de proiecte pe teme de educație și mediu. Cei 246.000 de lei cu care vor fi sprijinite toate proiectele din Baia Mare sunt oferiți de către Lidl România.

Sunt eligibile pentru finanțare proiecte ale organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor de învățământ sau grupurilor de inițiativă, care oferă soluții la temele propuse. Toți cei interesați își pot înscrie proiectele până pe 9 iunie 2021, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe pagina web a programului.

Inițiative precum amenajarea de spații comunitare de joacă și învățare, acțiuni de încurajare a implicării comunitare, ateliere de eco-școală, grădini urbane de legume și alte idei pot primi finanțare și mentorare pe parcursul implementării.

Direcțiile de intervenție locală ale programului la Baia Mare au fost stabilite participativ în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă, în urma unui proces de cercetare cu o durată de aproape 2 luni. Pornind de la oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, Fundația Comunitară Oradea a stabilit că, prin intermediul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, vor fi finanțate proiecte care ajută la activarea și revitalizarea comunității băimărene prin diverse activități educaționale non-formale, inclusiv prin cultură și/sau acțiuni de mediu , destinate unei palete cât mai largi de beneficiari.

Pe perioada înscrierilor, potențialii aplicanți pot beneficia la cerere de sesiuni de consultare și mentorat în vederea întocmirii aplicațiilor . Această etapă are ca scop transformarea unor idei cu potențial în proiecte care aduc plus-valoare comunității . Toate ideile de proiecte primite vor parcuge o etapă de preselecție efectuată de echipa executivă a Fundației Comunitare Oradea și una de selecție finală a proiectelor câștigătoare, prin jurizarea propriu-zisă. Echipa de jurizare este alcătuită din reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și privat și va puncta proiectele pe baza criteriilor stabilite local, ce pot fi consultate în Ghidul de finanțare.

Detalii despre programul de finanțare și alte materiale necesare procesului de aplicare se pot accesa pe https://fondulpentruunviitormaibun.ro cât și pe pagina locală de Facebook a programului.

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung. La prima ediție, programul desfășurat simultan în alte 6 orașe din țară (Brașov, Brăila, Buftea, Cluj, Oradea și Vaslui) a finanțat 49 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă, care au însumat peste 700 de acțiuni civice, mii de ore de voluntariat și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, ca urmare a rezultatelor ediției pilot.

„De mai bine de 9 ani, am văzut cum se transformă comunitățile atunci când oamenii pun la un loc idei și fapte. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități din ediția pilot a demonstrat că există un potențial de schimbare și implicare <<la firul ierbii>>, care așteaptă să fie cartat și activat. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încrederea că fundațiile comunitare din rețeaua federației vor juca, așa cum ne- am obișnuit, un rol cheie în activarea de soluții civice noi și relevante pentru comunitățile locale ”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv – Federația Fundațiile Comunitare din România

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Baia Mare TV

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *