Pompierii maramureșeni la datorie

Pe parcursul lunii iunie, pompierii militari maramureșeni au efectuat 48 de intervenții. Din total, 24 au fost la incendii, 20– alte intervenții, 3– alte situații de urgență, capitol ce include, printre altele, înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase, misiuni pirotehnice, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar 1– asistența persoanelor.

​Din totalul intervențiilor la incendii, 9 au fost la gospodăriile cetățenești, din care 7 la locuințe și anexe, iar 2– la mijloace de transport proprietate individuală.Cele mai multe incendii în gospodăriile cetățenești- 3 au izbucnit din cauza mijloacelor de încălzire nesupravegheate, iar alte 2- din cauza instalațiilor electrice defecte. Celelalte două au fost provocate de aparate electrice sub tensiune, respectiv ca urmare a fumatului. 


​În aceeași perioadă, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Maramureș au efectuat 578 de intervenţii, cu o medie de circa 19 intervenții pe zi. Din total, cele mai multe, 567, au fost pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă, 5 pentru asistenţa persoanelor și 6pentru descarcerare. Restul acțiunilor au fost de tipuri diverse, de la misiuni de sprijin la deplasări fără intervenție. Pe parcursul misiunilor efectuate în luna iunie, echipajele S.M.U.R.D. au asistat 565 de persoane și au parcurs peste 19.400 de kilometri.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *