MOCĂNIŢA PLINĂ CU TURIŞTI DE LA VIȘEUL DE SUS A DERAIAT

Sperietură zdravănă pentru mai mulți turiști din Maramureș care au ieșit la plimbare cu Mocănița de la Vișeul de Sus.

Imaginile trimise pe Fii Observator arată că cel puțin un vagon a ieșit de pe șine, după ce ar fi deraiat.

Imaginile trimise de un cititor pe Fii Observator surprind momentul în care mecanicii încearcă să pună trenul înapoi în funcțiune, spre uluirea turiștilor rămași lângă șine. Potrivit sursei citate, nu ar fi existat persoane rănite. La aproximativ o oră după incident, vagonul deraiat a fost scos de pe linie și trenul și-a reluat cursul.

Ulterior, reprezentanții societății care se ocupă de mocănița din Maramureș au transmis că ”un turist a coborât dintr-un tren care a circulat anterior și a vrut să filmeze cum vine mocănița către statie, moment în care s-a apropiat de tren și s-a dezechilibrat. Atunci conducătorul de la tren a pus frană bruscă, ca să evite să îl lovească. Trenul era pe terasament în pantă și a deraiat de la frana bruscă. Nu a fost pusă în pericol viața turiștilor”.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *