Centru telefonic pentru informaţii în limba ucraineană, activat la Sighetu Marmaţiei
Începând cu data de 28 februarie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a operaţionalizat un centru telefonic integrat unde poliţişti de frontieră români, vorbitori de limbă ucraineană, vor fi alături de dispecerii care preiau apelurile telefonice, non-stop, la numărul unic de informare al Poliţiei de Frontieră, 021.9590.
Astfel, cetăţenii ucraineni care apelează numărul de telefon (+4) 021.9590 (număr apelabil din orice rețea națională sau internațională) pot primi, la orice oră, informații utile, în limba ucraineană, privind trecerea frontierei de stat, documentele necesare la intrarea în România, despre paşii de urmat în derularea formalităţilor pentru acordarea azilului sau orice alte detalii care îi pot ajuta pentru a ajunge în siguranţă în România.
Acest centru integrat va avea disponibile mai multe linii telefonice şi va funcţiona la sediul ITPF Sighetu Marmaţiei, situat la graniţa cu Ucraina.