Extinderea rețelelor de stații de încărcare pentru mașinile electrice în Baia Mare: vom avea 76 de stații unde veți putea încărca GRATUIT
La ultima ședință a Consiliului Local, aleșii au îmbrățișat inițiativa primarului Cătălin Cherecheș și au aprobat documentația care prevede amplasarea a încă 46 de astfel de stații în diferite puncte ale municipiului Baia Mare.
Investiția, a cărei valoare se ridică la aproximativ 1,5 milioane euro, are ca scop îmbunătățirea sistemului de transport, precum și asigurarea unui echilibru între valorificarea modurilor și a infrastructurii de transport tradiționale cu necesitatea de modernizare și asigurare a consumului eficient de resurse și promovarea modurilor de transport nepoluante.
Noile stații vor fi amplasate în locuri ușor accesibile publicului și dispuse astfel încât să asigure o arie de acoperire cât mai extinsă, atât în zonele de locuit, cât și în zonele comerciale sau în cele în care băimărenii lucrează, dar și pentru asigurarea nevoilor de deplasare în zonele de tranzit inter –urbane.
Municipiul Baia Mare face astfel încă un pas spre realizarea unui rețele proprii destinate reîncărcării autovehiculelor electrice, prin care să ofere cetăţenilor posibilitatea de a-şi încărca gratuit autoturismele, dar în același timp să impulsioneze achiziţia de autoturisme electrice. Este un proiect pe care îl depunem pentru că ne dorim să fim eficienți, rapizi și performanți, în contextul în care termenul de implementare este de 12 luni, pentru că ne dorim să scădem costurile pe care le are fiecare cetăţean cu transportul, dar și pentru că ţinem să gestionăm prietenos relaţia cu mediul, asigurând un consum eficient de resurse și promovând moduri de transport nepoluante.
Locațiile în care vor fi amplasate noile stații de reîncărcare a autoturismelor electrice:
- – Victoriei – st. carburanți Mol
- – Griviței intersecție Alba Iulia
- – Avram Iancu – Valco
- – Tineretului nr. 6
- – Victor Babeș (Universitate)
- – Oituz bloc 4
- – Mărgeanului – RAR
- – Ferenczy Karoly int. Hollosi Șimon
- – Independenței – Casa de Cultura
- – V.Alecsandri – cantina DAS
- – Ciprian Porumbescu – Complex Albina
- – Oborului – Autoservice
- – Victor Babeș (Spital TBC)
- – B-dul Bucuresti – buclă troleibuze
- – Petre Dulfu nr. 4 – 6
- – Cuza Vodă nr. 1 – 3
- – Transilvaniei – Muzeu Mineralogie
- – Dragoș Vodă (Meda)
- – Câmpul Tineretului (Stadion)
- – Oituz – teren rugby
- – V. Lucaciu – RAMIRA
- – Neptun – Piața Dalia
- – B-dul Bucuresti nr. 28
- – Pintea Viteazu – parcare
- – Valea Borcutului – Stadion
- – Firiza int. Forestierilor
- – Serelor bloc ANL
- – Firiza inters. Valea Neagră
- – Grănicerilor intersecție Macului
- – Blidari – Lostrița
- – Gh. Bilașcu (Piața Agroalimentară)
- – Piața Păcii – florăria SPAU
- – B-dul. Republicii – Petrom
- – B-dul. Traian bloc 24
- – Dobrogei nr. 6
- – B-dul.Traian bloc 9
- – Victoriei intersecție cu Brândușelor
- – B-dul. Traian bloc 5
- – Olteniei nr. 3 (spate)
- – B-dul. Traian bloc 16
- – Moldovei – complex (spate)
- – B-dul București nr .10
- – Transilvaniei – Hotel Sport
- – M. Eminescu intersecție Cosașilor
- – Motorului bl.5 (spate)
- – Oborului – Stația Electrică
În Baia Mare primele sașe stații de încărcare pentru autoturisme electrice au fost date în folosință în vara anului 2020, iar alte 9 urmează să fie executate în perioada imediat următoare.
Pentru alte 61 de astfel de stații proiectele și documentațiile sunt gata realizate astfel că, în scurt timp, Baia Mare va avea o rețea de 76 de astfel de stații de încărcare.