NOAPTEA MUZEELOR 2022. PROGRAMUL MUZEELOR DIN BAIA MARE
Consiliul Județean Maramureș vă invită prin instituțiile de cultură din subordinea sa, respectiv: Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Satului, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare și Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare la cea de-a XIV – cea ediție a evenimentului ”Noaptea Muzeelor”.
Devenită deja o tradiție culturală, anul acesta ”Noaptea Muzeelor” se va desfășura în data de 14 mai, în intervalul orar 17:00 – 24:00.
Va fi o noapte spectaculoasă, în care fiecare instituție de cultură, mai sus menționată, vă propune o varietate de evenimente și ateliere specifice propriilor domenii de activitate.
Proiectul este derulat de Comisia Europeană în parteneriat cu UNESCO și are ca obiectiv principal facilitarea accesului la cultură a tinerilor și a familiilor cu copii, prin deschiderea simultană a muzeelor din întreaga Europă, pe durata unei nopți, cu intrare gratuită.
Programul instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Maramureș
Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”
17:00 – 24:00 – Expoziția permanentă
18:00 – Vernisaj expoziție retrospectivă CAROL KONDRAK
17:00 și 20:00 – Atelier pictură
19:00 – Prezentarea lucrării Podul peste Tisa de la Teceu de HOLLOSY SIMON
21:00 – Proiecție new media MuzART
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
18:00 – 22:30 – Ateliere meșteșugărești și expoziția de la monumentul istoric ”Bastionul Măcelarilor” – ”Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia”
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
Muzeul Satului
16:00 – 20:00 – Acces gratuit în Muzeul Satului
16:00 – Vernisajul expoziției de artă fotografică ”România în straie tradiționale”, Tudor Ilie
Clădirea Pavilionară
18:00 – 23:30 – Acces gratuit în Clădirea Pavilionară
18:00 – Moment muzical, Corala Armonia Baia Mare
Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare
17:00 – 23:00 – Acces gratuit la Planetariu Baia Mare
Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare
18:00 – 24:00 – Acces gratuit la expozițiile permanente și temporare din cadrul muzeului
19:30 – Concert susținut de Corul ”Sfântul Ioan Damaschinul”
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș