DROGURILE… UN BĂRBAT ȘI-A SCOS SOȚIA ȘI COPIII DIN CASĂ DIN CAUZA HALUCINAȚIILOR

Potrivit PresaSM, un bărbat și-a scos soția din casă  în miez de noapte, după ce a avut impresia că l-a observat la geamul casei pe ”amantul” soției sale. Disperată din cauza violențelor și halucinațiilor, femeia (26 ani) și-a luat cei trei copii (6 ani, 3 ani, 1 an) și a plecat la părinții săi.

Doar că agresorul a mers după victimă şi a continuat cu ameninţările din stradă, lovind la un moment dat, cu piciorul, poarta părinţilor victimei. În acel moment, familia victimei a apelat SNUAU 112 pentru a solicita intervenţia poliţiei. Femeia a cerut ordin de protecție din partea magistraților Judecătoriei Carei. Între timp, bărbatul a ajuns la psihiatrie.

Femeia s-a plâns în fața judecătorilor că soțul: ”se droghează cu prafuri, cristale, iarbă, orice. De când se droghează a devenit agresiv, fiind agresiv chiar şi când nu este sub influenţa substanţelor psihoactive, atât verbal cât şi fizic”.

Femeia se plânge că într-o noapte, la ora 01.00, era acasă cu copilul cel mic, soțul cerându-i să dispară deoarece el s-a uitat pe geam şi a văzut că afară este amantul. Speriată din cauza halucinațiilor soțului, femeia a mers cu copilul la părinţii săi, ceilalţi doi copii fiind acolo. Ulterior a venit şi intimatul şi a început să facă scandal. A sunat la poliţie, a venit poliţia şi a depus plângere.

Avocatul bărbatului susține că nu s-a creat o stare de pericol și nu au fost semnalate acte de violenţă fizică. De asemenea, învederează că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada unei stări reale de pericol. În concluzie, apreciază această cerere ca fiind neîntemeiată şi solicită respingerea cererii.

Magistrații Judecătoriei Carei au admis cererea de emitere a ordinului de protecție și i-a interzis bărbatului să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri față de soție și cei trei copii, timp de șase luni.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *