Consiliul Județean Maramureș a participat la Academia de vară ARE 2022, cu tema ”Europa pentru generația viitoare”

Adunarea Regiunilor Europei, organizație pan europeană a cărei membru este și județul Maramureș, a organizat în perioada 29 august – 2 septembrie 2022 în Donegal, Irlanda, Academia de vară ARE, cu tema ”Europa pentru generația viitoare”. Județul Maramureș, fiind membru în Comitetul de organizare al Academiei de vară ARE, a participat cu un speaker la sesiunea plenară din data de 30 august 2022 și a organizat în data de 31 august 2022 un seminar cu tema  ”Maramureș alături de # Ucraina – Implicarea tinerilor în sprijinirea refugiaților”.

Delegația Consiliului Județean Maramureș a fost compusă din Mihaela Lițe, reprezentant în Comitetul de organizare al Academiei de vară ARE, care a preluat și rolul de speaker, alături de Adela Pocol și Cyntia Rebeca Mărieș, tinere voluntare de la două ONG-uri care au avut o implicare activă în criza refugiaților, respectiv ASSOC și Rotaract TEAM Baia Mare. 


Seminarul organizat de Județul Maramureș a avut un impact foarte mare asupra participanților din 14 țări europene, majoritatea dintre aceștia fiind implicați direct în sprijinirea refugiaților ucraineni. Pentru că imaginile sunt mai sugestive decât cuvintele, în cadrul seminarului au fost prezentate filme video cu Centrul Blue Dot de la Sighetu Marmației, testimoniale ale unor reprezentanți de instituții implicate în criza refugiaților și tabăra pentru copii din zonele de conflict organizată în Maramureș în luna iulie 2022. Participanții au schimbat apoi impresii, experiențe trăite și povești de viață întâlnite în cadrul activităților de sprijinire a refugiaților din Ucraina, cele mai de impact fiind prezentate de voluntara ASSOC și de două refugiate ucrainene care trăiesc în prezent în Donegal, Irlanda. 

La această ediție a Academiei de vară a participat și Laurențiu-Mihai Ștefan, Ambasadorul României în Irlanda, care a venit la Donegal pentru a se întâlni cu delegațiile din România, din județele Maramureș și Arad. Cu această ocazie, domnul Ambasador a avut o întâlnire de lucru foarte importantă cu domnul John McLaughlin – Director Executiv al Consiliului Județean Donegal, și cu delegațiile din România pentru a discuta despre demararea unor colaborări viitoare între județele Maramureș, Arad și județul Donegal din Irlanda, colaborări care să conducă la stabilirea de relații de înfrățire.

Domnul Ambasador a participat și la seminarul organizat de județul Maramureș, fiind foarte impresionat de amploarea sprijinului acordat refugiaților ucraineni. El a asigurat că va susține Județul Maramureș în demersurile de stabilire a unor viitoare colaborări cu județe din Irlanda.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *