Crima oribilă în Tăuţii de Sus. O fiică şi-a ucis mama
Omor în localitatea Tăuţii de Sus, aparţinător de Baia Sprie, în această dimineaţă. Conform informaţiilor noastre o femeie de 55 de ani şi-a înjunghiat mortal mama, în vârstă de 80 de ani, aparent fără niciun motiv. La această oră la faţa loculului se află criminaliştii coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Fiica a fost ridicată şi dusă la audieri, iar procurorul va propune internarea ei la secţia de psihiatrie adulţi a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, unde medicii urmează să stabilească dacă a avut discernământ sau nu în momentul comiterii faptei.
ACTUALIZARE – CE SPUNE IPJ MARAMUREŞ
Azi, 20 martie, la ora 08.39, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați de către un bărbat de 63 de ani, cu privire la faptul că o femeie i-a relatat faptul că și-a omorât mama într-un imobil din Tăuții de Sus.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat cadavrul unei femei de 80 de ani, care avea înfipt un cuțit în zona pieptului.
Ulterior, a fost identificată și persoana bănuită de comiterea faptei, o femeie de 55 de ani. Aceasta a fost imobilizată și condusă la sediul poliției.
Cercetarea la fața locului s-a efectuat de o echipă operativă complexă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
Vai domne ca multe se intampla in lumea asta