Parlamentarii PNL Maramureș au depus o inițiativă legislativă în sprijinul asistenților persoanelor cu handicap
Parlamentarii PNL de Maramureș, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și deputații Călin Bota și Florin Alexe, au depus la o inițiativă legislativă care vine în sprijinul asistenților persoanelor cu handicap, care sunt adesea afectați de plata cu întârziere a salariilor care li se cuvin.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost înregistrată la Biroul Permanent al Senatului pe 1 martie 2023 de către senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș.
Principala modificare vizată de inițiativa legislativă a celor trei parlamentari PNL de Maramureș are în vedere plata în proporție de sută la sută a salariului asistenților de la bugetul de stat, în condițiile în care până în prezent plata se făcea în proporție de 90% din bugetul de stat și 10% din bugetul local.
Astfel, articolul 40, alin. (1) din Legea nr 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se modifică și va avea următorul cuprins:
”Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Sumele se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale ”.
De asemenea, articolul 51, alin. 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
”Finanţarea măsurilor de protecţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau al autorităţii administraţiei publice locale la nivel de municipiu, oraş sau comună, după caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinaţie, în proporţie de 100% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale”.
Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș, președinte al Comisiei Juridice din Senat și unul dintre inițiatori propunerii legislative susține că ”Prin această inițiativă eliminăm disfuncționalitățile și revenim la forma inițială a textului legal, având în vedere incapacitatea multor unități administrativ-teritoriale de a asigura continuitatea plății salariilor către aceste persoane vulnerabile. Conform propunerii, sumele se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale”.
Senatorul liberal a mai precizat că decizia legată de stabilirea persoanelor cu handicap care au dreptul la asistenți personali rămâne în continuare la comisia care se află în subordinea Consiliului Județean, primăriile nefiind implicate în această procedură.
Potrivit deputatului PNL Florin Alexe, inițiator al propunerii legislative, necesitatea acestei modificări a legii în vigoare a venit în urma dialogului cu reprezentanții societății civile din Maramureș. ”La invitația prefectului Rudolf Stauder, am participat pe 3 februarie 2023 la întâlnirea Comisiei de Dialog Social a Județului Maramureș, la care au fost prezenți reprezentanții Uniunii Sindicale Teritoriale „Cartel Alfa” – filiala Maramureș, ai Sindicatulului Liber din Învâțământ afiliat Confederației Sindicatelor Democratice din România, ai Confederației Sindicale Naționale „Meridian”, ai Blocului Național Sindical și ai CNSLR Frăția, care au ridicat problema spinoasă a plății salariilor asistenților persoanelor cu handicap. Mă bucur că la mai puțin de o lună am reușit, alături de colegii mei Călin Bota și Cristian Niculescu Țâgârlaș să depunem o inițiativă legislativă prin care să rezolvăm problemele legate de plata acestor salarii. E important să ținem cont de problemele concrete ale cetățenilor și să venim cu soluții pentru ele”.
Întârzierile la plata salariilor asistenților persoanelor cu handicap au stârnit adesea mari nemulțumiri în rândul beneficiarilor și presiuni asupra bugetelor locale. ”La cabinetul parlamentar am primit foarte multe plângeri ale asistenților persoanelor cu handicap care nu și-au primit la timp drepturile salariale și din discuțiile cu primarii din județul Maramureș am constatat că este o problemă generală legată de asigurarea procentului de 10% pentru plata asistenților, care revenea bugetului local. Cel mai adesea, acești bani erau asigurați tot de la bugetul de stat, la rectificări bugetare sau din fondul de rezervă, pentru că multe bugete locale nu pot susține această cheltuială”, a declarat deputatul Călin Bota, inițiator al proiectului pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Proiectul inițiat de parlamentarii PNL de Maramureș urmează să parcurgă traseul legislativ în prima fază la Senat, iar apoi va fi trimis la Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz.