Se propune reducerea județelor, de la 42 la 15 | Cum ar arăta noua organizare teritorială

Harta României s-ar putea modifica, din punct de vedere administrativ, dacă autorităţile dau curs propunerii Camerei de Comerţ şi Industrii a României.

Instituţia propune reducerea numărului de judeţe la 15 de la 42. Priviţi, pe hartă, cam aşa ar trebui reîmpărţită ţara.


Bucureştiul s-ar uni cu Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman, Arad cu Timiş şi Caraş-Severin, Clujul s-ar uni cu Bistiţa, Sălaj şi Maramureş.

Din punct de vedere al instituţiilor administrative asta ar presupune stabilirea unei reşedinţe de judeţ care va reuni toate instituţiile mari, adică deconcentratele.

Un astfel de proiect a mai fost pus în discuţie, dar nu s-a materializat.

De ce există această propunere, susţinută inclusiv de multe organizaţii patronale şi asociaţii? 

În primul rând din cauza banilor. Gaura de 20 de miliarde avansată de Ministerul Finanţelor a cărei acoperire presupune taxe şi impozite, ceea ce, spun cei de la camera de Comerţ, duce la lipsa predictibilităţii şi fiscalităţii reduse.

Apoi, nevoia reorganizării teritoriale vine şi din dorinţa de atragere a investitorilor care caută forţă de muncă şi terenuri.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *