Județul Maramureș, membru oficial al „Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări”

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Alexandru Lazăr, a participat la Lublin în perioada 16-17 mai 2023 la „Congresului Regiunilor din cadrul celor Trei Mări” în cadrul căruia s-a semnat oficial „Acordul privind Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări și Statutul Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări”, alături de alte 22 de regiuni din 6 țări.

Congresul  s-a desfășurat și în acest an sub Înaltul patronaj al președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, și a reunit peste 1.000 de participanți din Europa. Semnarea oficială a documentelor creării Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări a avut în la Centrul de Întâlnire al Culturilor din Lublin în prezența participanților la Congres și a președintelui polonez. În cadrul congresului s-au desfășurat o serie de dezbateri și paneluri pe teme de interes european de la energie, transport, agricultură, securitate regională, la digitalizare și sănătate.


Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Alexandru Lazăr, a participat la panelul intitulat Dezbaterea Regiunilor, organizat în cadrul Congresului Regiunilor celor Trei Mări alături de Jarosław Stawiarski, Mareșalul Voievodatului Lubelskie (Polonia), Volodymyr Trush, șeful Administrației de Stat Ternopil (Ucraina), Volodymyr Chubirko, șeful Consiliului Regional Zakarpattia (Ucraina), Violeta Labazyuk, șeful Consiliului regional Hmelnytskyi (Ucraina) și Ewa Raus, vice-mareșalul Voievodatului Podkarpackie (Polonia).

În dezbatere, vicepreședintele Doru Lazăr a subliniat că e nevoie de o consolidare a profilului I3M ca platformă politică matură şi de încredere, ce are capacitatea de a cataliza investiţii în infrastructură esenţială pentru dezvoltarea, rezilienţa şi securitatea regiunii precum și că semnatarii Acordului și Statutului Rețelei Economice a Regiunilor din cadrul celor 3 Mări trebuie să se implice într-un lobby activ la nivelul instituțiilor europene pentru a promova prioritățile zonei, de exemplu promovarea Strategiei Macroregionale a Munților Carpați în sinergie cu Strategia Alpilor.

Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări îți propune printre obiective: reducerea decalajului de infrastructură în Europa Centrală și de Est în raport cu Europa de Vest, dezvoltarea cooperării interregionale ca o componentă de guvernare locală a Inițiativei celor Trei Mări, asigurarea unui impuls de dezvoltare pentru administrațiile locale și regionale prin cooperare și construirea de legături durabile în domeniul infrastructurii, transportului, digitalizării și inovației, crearea de instrumente pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor europene, a fondurilor naționale și a Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, participarea în procesul dinamic de reconstrucție economică și dezvoltare a infrastructurii care leagă regiunile Inițiativei Celor Trei Mări, cum ar fi Via Carpatia, Rail Baltica, Via Baltica, Rail-2-Sea și alte proiecte noi, precum Rail Carpatia, sprijinirea antreprenoriatului, în special prin stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și a comerțului internațional și sprijinirea dezvoltării și a schimbului reciproc în domeniul culturii, artei și turismului. Din Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări fac parte printre alții, din Republica Polonă: județele Lubelskie, Podlaskie, Podkarpackie, Mazowieckie și Swiętokrzyskie; din Lituania: districtele Alytus și Marijampole și orașul Panevėžys, din România: județele Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Maramureș și Timiș, din Republica Slovacă: regiunea Prešov, din Ungaria: județul Hajdu-Bihar. Recent, au fost primite și câteva regiuni din Ucraina în calitate de parteneri asociați, cum ar fi de exemplu: regiunile Zakarpathia și Lviv.

Ca membru fondator al „Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări”, județul Maramureș are șansa de a dezvolta cooperări directe interregionale cu parteneri relevanți din zonă, dar și de a fi parte a consorțiului european menit să atragă direct fonduri europene spre această parte a Europei de est.

Amănunte despre Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări se regăsesc aici: https://3seasnetwork.lubelskie.pl/ 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *