Ionel Bogdan: Realizarea primului AquaPark din județul Maramureș intră în linie dreaptă
În ședința Consiliului Județean de astăzi, aleșii județeni au aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul privind realizarea primului AquaPark din județul Maramureș, în zona Baia Sprie.
În paralel, se pregătesc cererile de finanțare, iar în luna august va avea loc depunerea proiectului, în valoare totală de peste 39 milioane de euro, spre finanțare prin Programul Operațional Regional – POR.
Complexul de agrement Aquapark din Maramureș va avea o capacitate totală de 3000 de persoane – 2000 de persoane la exterior și 1000 de persoane la interior, fiind amenajat pe o suprafață totală de 130.000 mp. Perioada de implementare a acestui proiect este de 36 de luni.
ZONA DE AGREMENT EXTERIOARĂ, care cuprinde 2000 de utilizatori simultan, va fi dotată cu: 3 bazine exterioare (piscină de relaxare, piscină cu valuri), bazin pentru ansamblu tobogane, spații comerciale, terenuri de sport, terase exterioare și spații verzi. De asemenea, vor fi realizate 556 de locuri de parcare pentru autoturisme, din care 26 de locuri vor fi pentru persoanele cu handicap, și alte 10 locuri de parcare vor fi destinate autobuzelor.
CORPUL PRINCIPAL al AQUAPARK-ului, destinat pentru 1000 utilizatori simultan, cuprinde următoarele utilități: piscină interioară cu zonă hidromasaj, bazin interior de înot, piscină de tip „Baby Pool”, destinată utilizării copiilor cu vârste de 1-7 ani, piscină pentru ansamblu tobogane de interior, piscină interioară exclusiv adulți, zonă wellness saună, hammam, bazine apă sărată, zonă restaurant și zonă de vestiar cu depozitare, 94 cabine de schimb și 1010 dulapuri cu sistem de închidere individual.
”Facem pași concreți pentru realizarea acestui proiect, care va avea un aport pozitiv în creșterea economică, precum și diversificarea activităților de petrecere a timpului liber a maramureșenilor și a turiștilor. Mulțumesc colegilor din cadrul Consiliului Județean pentru munca și implicarea depuse pentru ca acest proiect să ajungă astăzi în acest stadiu”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, în cadrul ședinței de azi.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș