Ce spectacole vor avea loc la Sărbătoarea Castanelor din acest an
Doar trei săptămâni ne despart până la cea de-a XXIX-a ediție a Sărbătorii Castanelor. Primarul Cătălin Cherecheș a pregătit proiectul de hotărâre ce urmează a fi supus votului către consilierii locali.
Așa cum a declarat și în ultimele apariții publice, edilul dorește organizarea unei ediții care să se ridice la standardele unui adevărat festival al anului 2023, astfel că va propune consilierilor următoarele manifestări artistice:
„Vineri, 27 octombrie 2023:
- în intervalul 14:00-17:00 – program dedicat copiilor;
- în intervalul 17:00-22:00 – concert cu artişti de prestigiu, care au fost selectaţi în urma analizei preferinţei tinerilor din municipiu.
Sâmbătă, 28 octombrie 2023:
- în intervalul 15:00-18:00 — program muzical cu valoare culturală ridicată, muzică cultă, clasică, simfonică, romanţe, tot ceea ce ar putea bucura băimărenii cu sensibilitate, cu mobilare intelectuală si culturală.
- în intervalul 20:00-22:00 vor evolua trupe de artisti de cea mai inaltă importanţă în muzică modernă românească, având un spectru de public, de la cei mai tineri, până spre cei pe care îi considerăm seniori ai orasului.
Duminică, 29 octombrie 2023:
- începând cu ora 14:00 se va desfășura programul cu muzică tradiţională folclorică, Baia Mare fiind poarta de intrare în Maramures, si având dedicată Piaţa Cetăţii, celor care ne onorează producând și promovând produse tradiţionale ți ecologice. Bineînţeles că toţi băimărenii iubitori de folclor se vor bucura de nume dragi sufletului lor.
- în intervalul 20:00-22:00 îi vom bucura și pe cei tineri, revenind cu un final cu muzică modernă, susţinută de artisti importanţi.” se arată în proiectul de hotărâre propus de primarul Cătălin Cherecheș.
SPECTACOL DE DRONE ÎN LOCUL ARTIFICIILOR
„Respectănd mediul inconjurător, începând cu această ediţie, am renunţat la clasicele artificii, care sunt nocive pentru mediul înconjurător, si le-am inlocuit cu spectacol cu drone, alegănd o tehnologie mai modernă si mai prietenoasă cu mediul înconjurător.” a mai mentionat primarul Catalin Chereches in proiectul de hotarare.