IONEL BOGDAN: AM ACHIZIȚIONAT ECHIPAMENTE DE PESTE 54,6 MILIOANE DE LEI PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ LA AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ
La Aeroportul Internațional Maramureș, în prezent sunt în implementare 3 proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, și anume: construirea unui nou terminal de pasageri, a remizei PSI și a drumurilor perimetrale, dar și dotarea cu echipamente specific pentru creșterea gradului de siguranță pe aeroport.
Astfel, au fost achiziționate 37 de echipamente noi, care au rolul de a garanta securitatea pasagerilor de pe Aeroportul Internațional Maramureș și, totodată, de a crește gradul de siguranță aeroportuară.
Livrarea echipamentelor a început încă din luna septembrie 2023, iar până în prezent acestea au fost livrate în proporție de 88%.
Echipamente achiziționate:
- Autospeciale pentru curățat pista cu plug, perie rotativă și turbosuflantă;
- Echipamente pentru întreținerea zonelor de siguranță, cosirea și colectarea vegetației;
- Autospecială stins incendii;
- Echipament pentru degivrare suprafețe aeroportuare (pistă, căi de rulare și platforme de aviație);
- Degivror aeronave;
- Freză de zăpadă;
- Echipamente detecție metale;
- Echipamente de detecție explozibili;
- Echipamente de acces a pasagerilor;
- Scanere de securitate care nu utilizează radiații ionizante;
- Poartă de control acces.
”Dotările de ultimă generație sunt absolut necesare pentru a asigura pasagerilor Aeroportului Internațional Maramureș condiții de siguranță atunci când călătoresc, iar finalizarea celor trei proiecte majore pe care le implementăm va crea cadrul necesar pentru dezvoltarea aeroportului”, a transmis Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș