Două surori din Groșii Țibleșului însărcinate în comă după ce s-au intoxicat cu o substanță pentru deparazitarea animalelor
Caz șocant într-o familie din Groșii Țibleșului. Două surori, în vârstă de 17 și 23 ani, ambele însărcinate, sunt în comă după ce s-ar fi intoxicat cu o substanță toxică folosită pentru deparazitarea oilor. Se pare că această substanță ar fi fost folosită în gospodărie. Inițial la fața locului s-au solicitat echipajele medicale ale Ambulanței Târgu Lăpuș, care le-au găsit pe cele două surori însărcinate în comă. Imediat medicii au cerut ajutorul poliției. Totodată, pompierii au trimis în zonă un echipaj CBRN.
Ce spune ISU Maramureș
Echipajul CBRN din cadrul ISU Maramures intervine alaturi de pompierii din Targu Lapus si echipajele medicale TIM si EPA SMURD in localitatea Grosii Tiblesului, unde 2 persoane de sex feminin, insarcinate s-au intoxicat cu o substanta pentru deparazitarea animalelor din gospodarie. Ambele persoane sunt inconstiente si intubate si sunt transportate in acest moment la UPU Baia Mare.
Celelalte 4 persoane aflate in aceeasi locuinta vor fi transportate de catre pompieri si echipajul medical la CPU Targu Lapus pentru monitorizare.
Ce spune IPJ Maramureș
În această seară, la ora 19.52, o persoană a sesizat 112, cu privire la faptul că o tânără însărcinată acuză dureri și se află în stare de inconștiență.
Personalul medical s-a deplasat în localitatea Groșii Țiblesului, unde au fost identificate două tinere, ambele însărcinate, în stare gravă de sănătate.
La fața locului a fost dirijat și un echipaj al poliției care, din primele verificări efectuate a constatat faptul că un bărbat, concubinul uneia dintre tinere, ar fi efectuat o dezinsecție. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.