ACCIDENT CUMPLIT la Suciu de Jos: Un bebeluș decedat, altul în stop cardiorespirator, după ce o căruță a fost spulberată

În această seară, prin SNUAU 112, pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Suciu de Jos. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o căruță, în care se aflau șapte persoane.

Pentru gestionarea situației au fost alocate numeroase echipaje medicale: un echipaj de prim ajutor SMURD; un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă; o autospecială de transport persoane și victime multiple; 2 ambulanțe ale Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș.

Toate cele nouă persoane implicate au fost evaluate medical la fața locului. Echipajele medicale au transportat la spital 4 copii, cu vârste cuprinse între 3 săptămâni și 6 ani, dar și un adult.

ACTUALIZARE

Conform informațiilor noastre 7 persoane dintr-o familie se întorceau cu căruță din Groșii Țibleșului. Fuseseră la luminație pentru ca micuții să primească pomană. Au pornit spre casă dar i-a prins întunericul, iar căruța nu ar fi fost semnalizată. Șoferul autoturismului nu i-a observat la timp și au spulberat căruța. Toți au fost aruncați din căruță pe carosabil.

Toate victimele au ajuns în viață la UPU Tg Lăpuș. Conform medicilor bebelușul de 3 ani decedat a suferit traumatisme severe și nu a mai putut fi salvat. Fratele geamăn al acestuia, este clinic sănătos. Un alt copil în vârstă de 2 ani a suferit un traumatism cranio cerebral, fiind conștient. Este în drum spre Spitalul Județean de Urgență Baia Mare pentru investigații suplimentare. Un alt băiat în vârstă de 6 ani este în stare critică, intubat. El a suferit un traumatism cranian sever cu fractură de cranio, pronosticul fiind rezervat. Mama copiilor a suferit leziuni minore. Tatăl copiilor a suferit o fractură deschisă de gambă, fiind stabil. Șoferul autoturismului nu a fost rănit.

Căruțașul era beat criță

În acest moment, polițiștii efectuează cercetări pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe D.J. 171, în localitatea Suciu de Jos.

Din primele date a reieșit faptul că în urma impactului dintre un autoturism și o căruță, un minor a decedat și alte persoane au fost transportate la spital ca urmare a leziunilor suferite.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce în cazul conducătorului atelajului testarea a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a producerii incidentului.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *