Accident mortal în Lapusel. O femeie a ajuns cu mașina în șanț și s-a oprit într-un cap de pod
În această seară, pe DN1C, dinspre Lapusel spre Baia Mare, a avut loc un grav accident rutier. O șoferiță în vârstă de aproximativ 40 de ani, aflată la volanul unui autoturism marca BMW, nu a adaptat viteza la condițiile meteo. Într-o curbă periculoasă, corespunzător semnalizată, aceasta a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă, ajungând într-un șanț și oprindu-se într-un cap de pod.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj de descarcerare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș.
Din păcate, în ciuda eforturilor echipajului medical de a o resuscita, femeia a fost declarată decedată la locul accidentului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Județean pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Femeia se afla singură în autoturism, nefiind înregistrate alte victime.
ACTUALIZARE – Ce spune poliția
La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în localitatea Lăpușel, pentru soluționarea unui accident de circulație.
Din primele date a reieșit că o femeie de 40 de ani, care conducea un autoturism dinspre Șomcuta Mare înspre Baia Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum în curbă ar fi pierdut controlul autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-ar fi izbit de un podeț.
Din nefericire, în urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătoarei auto.
În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.