Echipaje SMURD și ISU Maramureș intervenind la un accident în care au fost implicate două motociclete, pe strada Gutinului din Baia Sprie.

Două motociclete implicate într-un accident în Baia Sprie. Două victime, transportate la UPU

Un accident rutier în care au fost implicate două motociclete s-a produs sâmbătă în orașul Baia Sprie, pe strada Gutinului.

La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, respectiv un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) și un echipaj de prim ajutor (EPA) din cadrul Detașamentului Baia Mare.

În urma accidentului, două persoane au fost rănite. Potrivit primelor informații transmise de ISU Maramureș, victimele erau conștiente și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.

Cauza producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiști.

ACTUALIZARE IPJ MARAMUREȘ

Ieri, 27 iunie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe D.N. 18, strada Gutinului, s-a produs un accident rutier cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului ocazie cu care au constatat faptul că, un bărbat de 34 de ani care conducea un motociclu pe direcția Sighetu Marmației- Baia Mare nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers intrând astfel în coliziune cu un alt motociclu, condus de un alt tânăr de 34 de ani.

În urma impactului a rezultat rănirea celor doi tineri care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei în cauză au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Polițiștii continuă cercetările.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *