Accident Suciu de Sus, patru victime după coliziunea dintre două autoturisme pe DJ 171

ACCIDENT SUCIU DE SUS-Patru victime, printre care trei minori. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat.

Un accident rutier grav s-a produs duminică, 23 august, pe DJ 171, între localitățile Suciu de Jos și Suciu de Sus. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar toate cele patru persoane aflate în acestea au fost transportate la spital.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației de Pompieri Târgu Lăpuș, precum și echipaje medicale.

Unul dintre șoferi a rămas încarcerat

La sosirea salvatorilor, șoferul unuia dintre autoturisme, o persoană adultă, se afla încarcerat. Victima era conștientă și cooperantă.

Pompierii au intervenit pentru extragerea acesteia din autoturism, iar după descarcerare victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.

Celelalte trei victime sunt două minore și un minor. Aceștia au fost preluați pentru acordarea îngrijirilor medicale de echipajul SMURD al Stației de Pompieri Târgu Lăpuș și de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș.

Toate cele patru victime, transportate la spital

Toate cele patru persoane implicate în accident sunt transportate la CPU Târgu Lăpuș pentru evaluare și îngrijiri medicale, urmând ca ulterior să fie transferate la UPU Baia Mare.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *