ACȚIUNEA BLOCADA: Polițiștii și mascații au verificat 24 de autovehicule
Aseară, pe parcursul a două ore, polițiștii au desfășurat activități specifice în comuna Poienile de sub Munte, în cadrul acțiunii Blocada.
Astfel, între orele 22.00-24.00, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina împreună cu polițiști de frontieră au oprit pentru verificări 27 de autovehicule și au legitimat 44 de persoane. Abaterile constaate au fost sancționate cu amenzi în valoare de aproximativ 3.000 de lei.
Facem precizarea că astfel de activități au un scop preventiv, de descurajare a oricăror fapte care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro




