Adevărul despre lista cu radare fixe care circulă pe internet!
Pe mai multe rețele sociale și site-uri a fost publicată o listă cu „74 de radare fixe” pe care CNAIR în colaborare cu Poliția Rutieră le-ar instala pe drumurile din România.Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a venit cu precizări.
Compania a elaborat o listă împreună cu Poliția Rutieră, care prevede instalarea camerelor de luat vederi pe drumurile din România. Mai mult, compania spune că este o știre falsă, ceea ce circulă pe internet.
„Este un fake news. Lista aceea este cea a camerelor pentru rovinietă, care nu au nicio legătură cu proiectul e-SIGUR, pentru că acesta presupune cu totul altfel de camere, alte softuri, este cu totul altceva.”, a declarat a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Mai mult, CNAIR acuză că o persoană a dat spor acestui zvon care a agitat lumea. În România vor fi montate 500 de camere de supraveghere. Proiectul este în curs de realizare a documentelor necesare pentru licitație.
„Cineva și-a dat cu presupusul că, dacă tot le avem, de ce să nu le folosim pe acelea. Nu! Vor fi 500 de camere de supraveghere achiziționate și montate în întreaga țară prin acest proiect, care acum se află în faza de realizare a documentației pentru licitație.
Noi avem termen de finalizare anul 2026 și apreciem că în anul 2024 vom intra în implementare”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.”, a mai spus reprezentantul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Iată lista completă a drumurilor din România pe care sunt instalate camere fixe pentru rovinietă:
- Alba: DN1 – Sebeș
- Arad: DN7 – Nădlac; DN79 – Arad;
- Argeș: DN65A – Buzoești;
- Bacău: DN11 – Sănduleni; DN15 – Gârleni; DN2 – Nicolae Bălcescu;
- Bihor: DN1 – Oșorhei; Bistrița Năsăud: DN17 – Tiha Bârgăului;
- Botoșani: DN29 – Baisa ;
- Brăila: DN2B – Lacul Sărat; DN21 – Bărăganul; DN22 – Movila Miresii;
- Brașov: DN73 – Râșnov; DN1 – Șercaia; DN1 – Timișul de Sus; DN11 – Lunca Câlnicului; DN11 – Hărman;
- Buzău: DN2 – Mărăcineni;
- Călărași: DN3 – Cuza Vodă;
- Caraș Severin: DN58 – Soceni; DN6 – Mehadia;
- Cluj: DN75 – Mihai Viteazu; A3 – Gilău; DN1 – Vâlcele; DN1C – Jucu;
- Constanța: DN38 – Movilița;
- Covasna: DN12 – Sfântu Gheorghe;
- Dâmbovița: DN71 – Ulmi; A1 – Petrești;
- Dolj: DN55 – Bratovoești; DN65 – Podari; DN6 – Coșoveni; DN65 – Pielești;
- Galați: DN25 – Șendreni; DN26 – Vânători; DN24 – Cosmești;
- Giurgiu: DN5 – Călugăreni;
- Gorj: DN66 – Drăgulești; Harghita: DN12 – Sândominic; DN13A – District
- Harghita: DN12 – Sândominic; DN13A – District Harghita;
- Hunedoara: DN66 – Băcia; DN7 – Săcămaș;
- Ialomița: A2 – Fetești; DN2A – Giurgeni;
- Iași: DN28 – Lețcani; DN24 – Popricani; DN2 – Moțca;
- Ilfov: A2 – Glina, A3 – Snagov;
- Maramureș: DN18 – Moisei;
- Mureș: DN13 – Bălăușeri; DN15 – Sângeorgiu de Mureș;
- Neamț: DN15 – Vaduri, DN15 – Călugăreni;
- Prahova: DN72 – Brătășanca; DN1A – Maneciu; DN1B – Albești; DN1 – Bărcănești/Românești;
- Sălaj: DN1F – Românași;
- Satu Mare: DN19 – Decebal;
- Suceava: DN17 – Vama; DN2 – Iacobești;
- Teleorman: DN6 – Drăgănești-Vlașca;
- Timiș: DN59 – Jebel; DN6 – Sânnicolau Mare; DN69 – Orțișoara;
- Tulcea: DN22A – Cataloi;
- Vâlcea: DN64 – Ionești; DN67 – Budești; DN7 – Călimanești/Seaca;
- Vaslui: DN24 – Crasna; DN24B – Râșești;
- Vrancea: DN23 – Vulturu