Polițist rutier verifică un biciclist în timpul unei acțiuni desfășurate de IPJ Maramureș, în urma căreia au fost sancționați 226 de bicicliști.

Amenzi pe bandă rulantă pentru bicicliști în Maramureș. Peste 220 de sancțiuni în două zile

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au desfășurat, în perioada 11-12 iulie, o amplă acțiune pe drumurile publice din județ, având ca obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în care sunt implicați bicicliști.

Acțiunea, coordonată de Serviciul Rutier, a vizat una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, respectiv bicicliștii, polițiștii urmărind atât sancționarea abaterilor, cât și informarea acestora cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea legislației.

În urma controalelor desfășurate pe parcursul celor două zile, au fost aplicate 226 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor, dintre care șapte pentru conducerea bicicletei sub influența alcoolului.

Pe lângă măsurile sancționatorii, polițiștii au purtat discuții cu bicicliștii opriți în trafic, explicându-le consecințele pe care le poate avea nerespectarea regulilor de circulație și importanța adoptării unei conduite preventive.

Reprezentanții IPJ Maramureș atrag atenția că, în ultimele două săptămâni, în județ au avut loc două accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști, iar statisticile arată că abaterile comise de această categorie de participanți la trafic continuă să se numere printre principalele cauze ale accidentelor.

Polițiștii le recomandă bicicliștilor să respecte regulile de circulație, să își echipeze corespunzător bicicleta și să circule cu prudență, pentru ca fiecare deplasare să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *