Vezi programul pe zile de la Electric Castle 2026
Deși mai sunt aproape trei luni până la startul ediției din acest an, Electric Castle și-a surprins fanii anunțând deja programul pe zile, o mișcare care amplifică anticiparea pentru perioada 16-19 iulie, de pe domeniul castelului Banffy de lângă Cluj-Napoca. Printre cele…
Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge și în acest an în Maramureș
Lumina Sfântă va ajunge în cuprinsul eparhiei în seara zilei de 11 aprilie. „Avionul care transportă Sfânta Lumină este așteptat să aterizeze în Satu Mare în jurul orei 21:30. De aici, o delegație oficială o va prelua și o va…
VITAL: Program intervenții 9 Aprilie – Furnizarea apei potabile, întreruptă pe o stradă din Baia Mare
SC Vital anunţă consumatorii din Baia Mare că joi, 9 aprilie, până la ora 12.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. Măgura între nr. 1 și nr. 8 pentru lucrări de înlocuire hidrant subteran. “Echipele de intervenție sunt…
Beat la volanul tractorului: accident soldat cu moartea unui pasager
La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident rutier, în localitatea Văleni. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit…
Programul autobuzelor si troleibuzelor in perioada Sarbatorilor de Paste 2026
PROGRAM SPRECIAL LINIA 1 LINIA 3/11 LINIA 4 LINIA 8 LINIA 50 (Troleibuz) LINIA 54 (Troleibuz) LINIA 18 (IMMUM-FIRIZA)
Programul VITAL S.A. în perioada Sărbătorilor de Paște 2026
Vineri – 10 aprilie 2026 zi liberă Luni – 13 aprilie 2026 zi liberă Marți – 14 aprilie 2026 se reia programul normal de lucru În zilele libere societatea VITAL S.A. va avea echipe de intervenție pregătite în cazul în care apar avarii la rețelele de…
VITAL: Program intervenții 8 Aprilie – Lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă în Baia Mare
SC Vital anunţă consumatorii din Baia Mare că miercuri, 8 aprilie, până la ora 12.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. 8 Martie, Colegiul Tehnic Transilvania, Urbis pentru lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă….
Incendiu la un bloc din Sighetu Marmației. 80 de persoane s-au autoevacuat
Intervenție pentru stingerea unui incendiu la un bloc de locuințe în municipiul Sighetu Marmației Detașamentul de Pompieri Sighetu Marmației a intervenit noaptea trecută, în jurul orei 23:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la tablourile electrice ale unui bloc…
APROAPE 2,00 mg/l ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT ÎN CAZUL CONDUCĂTORULUI UNUI VEHICUL OPRIT ÎN TRAFIC DE CĂTRE POLIȚIȘTII DIN ȘOMCUTA MARE
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare, care supravegheau și monitorizau traficul rutier pe D.J. 182B, în localitate, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui tractor condus de către…
Tânăr reținut după ce a condus fără permis și băut un autoturism furat
Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, polițiștii din cadrul Poliției…