BAIA MARE: GROAPA DE GUNOI A MARAMUREȘULUI VA FI DEPOZITATĂ TEMPORAR ÎN ZONA CUPROM – Ionel Bogdan a găsit soluția pentru maramureșeni: vom plăti dublu pentru ridicarea gunoiului
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a găsit soluția pentru problema gestionării deșeurilor menajere în județul nostru. Ne-am bucura că după atâtea luni s-a găsit o rezolvare, dacă situația nu ar fi una de plâns, soluția identificată fiind una tipic românească.
Maramureșenii, inclusiv băimărenii, vor scoate mai mulți bani din buzunar, contractul dintre Consiliul Județean și societatea DRUSAL fiind dublat! Nici asta nu ar fi poate chiar o așa mare problemă, în contextul extrem de sensibil în care se află județul nostru cu privire la gestionarea deșeurilor menajere. Marea problemă este că, neavând funcțional celebrul depozit de la Fărcașa, cu celelalte platforme temporare rămase fără autorizație de funcționare și gemând sub greutatea gunoaielor stivuite de-a lungul anilor, deșeurile care vor fi ridicate de acum, vor fi înfoliate și depozitate în Baia Mare, în zona platformei Cuprom!
În ședința extraordinară de îndată a Consiliului Județean Maramureș din 5 februarie 2021, a fost adoptată Hotărârea controversată, cu 30 de voturi “pentru” din 31 de consilieri județeni prezenți, din cei 35 de membri câți are Consiliul Județean. Prin această Hotărâre, se modifică contractul de delegare a serviciului de salubrizare a județului pentru activitățile aferente Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. Practic, s-a aprobat un nou tarif, dublu, pentru activitatea de balotare, înfoliere și stocare temporară a deșeurilor. Evident, în Hotărâre au fost trecute mai multe motive pentru care s-a luat această decizie, fiind invocate, de la creșterea salariului minim pe economie și până la situația penibilă de la CMID Sârbi, diverse rapoarte, situații.
Toate documentele transmise astăzi către Unitățile Administrativ Teritoriale din județ, de la Hotărâri și rapoarte, le găsiți în galeria – foto de mai jos:
Baia Mare devine groapa de gunoi a Maramureșului?!
Șmecheria din spatele hotărârii, adică marea soluție găsită de președintele Consiliului Județean Maramureș, a fost divulgată de directorul general al firmei de salubritate, Mihai Apan, care a declarat pentru 2mnews:
“Soluția la care s-a ajuns este compresia 4 la 1 a deșeurilor menajere care constituie fracția uscată și înfolierea în 6 straturi a rezultatului, formându-se baloți care vor fi depozitați pe o platformă betonată de aproximativ o jumătate de hectar, închiriată de firma Drusal (n.red., am aflat că aceasta este localizată în zona industrială a Băii Mari, care cuprinde fostul combinat metalurgic Phoenix/Cuprom, în apropiere de producătorul de cherestea Sortilemn).
Noi am estimat că suprafața respectivă (platforma betonată), care este autorizată în acest sens, este suficientă pentru cel mult 3 luni. Colectăm în medie circa 200 tone pe zi, din care se scot deșeurile reciclabile și aproximativ 30-40% din volumul total îl constituie deșeurile menajere nereciclabile. Acele deșeuri trebuie transportate la un depozit autorizat (n.red. soluția Oradea fiind la îndemână doar până la sfârșitul lunii martie, apoi beneficiarul direct al SMID Maramureș, Consiliul Județean, trebuie să găsească o altă soluție viabilă până finalizează CMID Fărcașa)”.
Așteptăm reacții oficiale la acest material de la primarii unităților administrativ teritoriale din județ, în special de la primarul municipiului Baia Mare, dar și de la reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.
Știre în curs de actualizare.
Sursa: ActualMM