BAIA MARE SHOPPING PARK deschide primul centru comercial.
Joi, 30 septembrie 2021 (peste 9 zile), la ora 7.30, se deschide primul magazin din noul retail park din Baia Mare (Baia Mare Shopping Park). Retailerul german Lidl deschide pe Bulevardul Unirii nr. 21, în cadrul Baia Mare Shopping Park, cel de-al patrulea magazin din municipiul Baia Mare (după precedentele, deschise pe Bd. București nr. 40B, strada Cosmonauților nr. 88H și strada Grănicerilor nr. 2), din cele peste 300 de magazine din România.
Va fi cel de-al cincilea magazin deschis de Lidl în luna septembrie 2021, după cele din Arad, Brașov, Săcele și Roșiorii de Vede (chiar al șaselea, dacă luăm în calcul și magazinul deschis în Curtea de Argeș, numai că în acest caz a fost vorba de o redeschidere, după ce vechiul magazin a fost închis în 17 ianuarie, pentru că nu mai corespundea standardelor companiei, și a fost reconstruit).
Noul retail park din municipiul reședință al județului Maramureș, Baia Mare Shopping Park, se va inaugura în luna noiembrie 2021 (autorizația de construire a fost eliberată până la 5 noiembrie 2021).
Sursa text: 2mnews.ro
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





Frumos doamne ajuta cu noroc să fi de acum încolo