Baia Sprie accelerează dezvoltarea economică. Parcul de Specializare Inteligentă este pregătit pentru investitori
Orașul Baia Sprie face un nou pas important în direcția dezvoltării economice, odată cu finalizarea infrastructurii necesare funcționării Parcului de Specializare Inteligentă. Proiectul este considerat unul dintre cele mai avansate din județ și are ca obiectiv atragerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă.
Potrivit administrației locale, au fost finalizate drumul de acces către parc, precum și lucrările de racordare a fiecărei parcele la rețelele de apă, canalizare, energie electrică și gaz. De asemenea, au fost realizate iluminatul public, trotuarele, pistele pentru biciclete și amenajarea unui spațiu verde.
Primarul orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda, a declarat că proiectul reprezintă rezultatul colaborării dintre administrația locală și Consiliul Județean Maramureș, prin punerea la dispoziție a terenului necesar dezvoltării investiției.
„Drumul către Parcul de Specializare Inteligentă Baia Sprie a fost finalizat, la fel și lucrările de asigurare a fiecărei parcele cu utilități. Orașul Baia Sprie a dezvoltat un parteneriat strategic cu Consiliul Județean Maramureș, iar acest parc se află în cea mai avansată fază de execuție dintre cele trei parcuri inteligente dezvoltate în județ, având deja contracte semnate cu companii care vor activa aici”, a declarat primarul Alin Sebastian Bîrda.
Investiții, locuri de muncă și proiecte educaționale
Potrivit administrației locale, Parcul de Specializare Inteligentă va contribui la dezvoltarea unui ecosistem economic modern și competitiv, prin atragerea de investitori și dezvoltarea unor parteneriate între mediul privat și sectorul de cercetare.
Printre beneficiile estimate se numără crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea economiei locale și implementarea unor proiecte educaționale care să susțină pregătirea viitoarei forțe de muncă.
Valoarea totală a proiectului este de 53.267.306,08 lei, din care 16.674.883,81 lei reprezintă finanțare europeană.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro




