Barbat încătușat după ce ar fi tăiat cu sticla un alt bărbat la mâini și în zona abdomenului

Incident grav în această seară în intersecția bd Traian cu bd. Republicii din Baia Mare. Un individ a pătruns într-un magazin GSM din zonă și din senin a lovit două persoane cu o halbă de bere. Din interior scandalul s-a mutat în stradă, iar administratorul a reușit să apese butonul de panică. La fața locului au intervenit agenții unei firme de pază, dar și mai multe echipaje de poliție și jandaramerie. Suspectul a fost încătușat și dus la audieri.

Una dintre victime, având plăgi tăiate la nivelul membrelor superioare, a fost transportată la UPU Baia Mare. Cea de-a doua persoană a fost și ea transportată la spital, cu răni minore și excoriații.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

La data de 15 iulie a.c., polițiștii din Baia Mare au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, în urma unui eveniment la care au intervenit în seara aceleiași zile, pe bulevardul Republicii, după ce au fost sesizați prin apel unic de urgență 112.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 44 de ani l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat de 40 de ani.

La fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului în vederea dispunerii măsurilor legale.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *