Arhitecta-șefă din Baia Mare, pusă sub control judiciar pentru corupție și abuz în serviciu
Procurorii din cadrul Biroului teritorial Baia Mare –Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 aprilie 2026, față de următorii inculpați: MORTH IZABELLA-MIHAELA, arhitect-șef al…
Au rupt o țeavă de gaz și un stâlp de beton, apoi au fugit. Suspecții, identificați de polițiști
Un incident grav a avut loc în seara precedentă pe strada Valea Roșie, după ce un apel la 112 anunța ruperea unei țevi de gaz, în urma unui impact violent. La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale pompierilor…
Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Maramureș
Încă de la primele ore ale dimineții, peste 2000 de copii au ales să îi însoțească astăzi pe jandarmi în misiunea lor de a captura zâmbete și de a răspândi bună dispoziție. Așa că, odată ajunși la Jandarmeria Maramureș, micuții…
PERCHEZIȚII: 8 PERSOANE REȚINUTE pentru 24 de ore, sume de bani și articole pirotehnice ridicate, precum și peste 150 mc lemn indisponibilizat de polițiști
În urma activităților desfășurate ieri, 1 aprilie, și astăzi, 2 aprilie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Maramureș, cu sprijinul celor din cadrul altor structuri și cel al jandarmilor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria…
Sziget Festival anunță peste 60 de noi artiști electronici – programul Delta District este complet
Sziget Festival a dezvăluit noi nume pentru programul său dedicat muzicii electronice, completând lineup-ul zonei de nightlife – Delta District. După debutul de succes de anul trecut, Delta District s-a impus rapid ca una dintre experiențele definitorii ale festivalului, unde…
Deputatul Ionel Bogdan, dialog cu tinerii investitori de pe Bursa de Valori București
Întâlnirea cu tinerii investitori de pe Bursa de Valori București a fost ca un boost de energie la finalul unei zile pline de activități și discuții. Am răspuns cu drag invitației lui Andrei Dumitru, președinte Asociația INVYS – Investing Youth…
VITAL: Program intervenții 2 Aprilie – Furnizarea apei potabile, întreruptă pe o stradă din Recea
SC Vital anunţă consumatorii din Recea că joi, 2 aprilie, între orele 09.00 și 14.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. Ulița Mare pentru lucrări de reparații la rețeaua de distribuție a apei potabile. “Chiar dacă aceste lucrări…
PERCHEZIȚII EFECTUATE ÎN BAIA MARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE OBȚINERE ILEGALĂ DE FONDURI
Astăzi, 31 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor similare din județele Cluj și Călărași, precum și al specialiștilor Serviciului de Investigații Criminale și al…
Caz șocant: trei bărbați reținuți după ce au violat 5 minore de 11–15 ani
Conform informațiilor PresaSM, la data de 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual, în localitatea Săcășeni. În urma activităților investigativ-operative desfășurate…
Tânăr de 23 de ani reținut după ce a condus fără permis, cu mașină neînmatriculată și numere false
La data de 30 martie a.c., ca urmare a probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina, sub supravegherea procurorului de caz, față de un tânăr de 23 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui…