Trei percheziții domiciliare efectuate de polițiști într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat

Azi, 15 aprilie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și al polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au…

Sume uriașe descoperite la frontieră: Peste 92.000 de euro și zeci de mii de dolari, ridicate de polițiștii maramureșeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, în două cazuri distincte, asupra unor bărbați, importante sume de bani – 92.000 euro și 43.000 dolari. Primul caz a fost înregistrat ieri, 14 aprilie…

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE: Fiu de 21 de ani și-a agresat tatăl în Baia Mare

Polițiștii intervin ferm în cazurile de violență domestică și dispun, de fiecare dată, masurile legale necesare împotriva agresorilor. Ieri, 13 aprilie a.c., în jurul orei 17.10, polițiștii din Baia Mare au fost sesizaţi prin apel unic de urgență 112 cu…

O șoferiță s-a răsturnat cu mașina după ce a lovit un podeț

Un accident rutier s-a produs în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:30, pe strada Forestierului din Tăuții de Sus. Potrivit informațiilor disponibile, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 29 de ani s-a răsturnat după ce a…

Rampele ecologice din Baia Mare, tot mai des vandalizate. Imagini surprinse pe strada Victoriei

Situație tot mai îngrijorătoare în municipiul Baia Mare, unde rampele ecologice destinate colectării selective a deșeurilor ajung frecvent ținta unor persoane care le deschid ilegal. Potrivit mai multor sesizări venite din partea locuitorilor, aceste incidente nu mai sunt izolate, ci…

SUPRAVIEȚUIRE MIRACULOASĂ – Autoturism făcut praf pe drumul spre Băița

Un accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe drumul județean care leagă Tăuții Măgherăuș de Băița. Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp….

Vandalism în Baia Mare: mai multe autoturisme distruse

Un nou incident de vandalism a fost semnalat în dimineața zilei de astăzi pe strada Bernard Shaw din municipiul Baia Mare, unde un autoturism aparținând unei firme de ride-sharing a fost găsit într-o stare șocantă. Mașina prezenta distrugeri evidente: parbrizul…

Farsă sau vandalism? Un autoturism împachetat în folie alimentară și cu note de plata

În această seară, un autoturism a fost împachetat, la propriu, în folie alimentară, pe strada Școlii din municipiul Baia Mare. Cel mai probabil, este vorba despre o farsă făcută între prieteni sau colegi, însă aceasta poate avea urmări. Pe lângă…

Două minore s-au bătut pe o stradă din Baia Mare. Polițiștii au deschis dosar penal

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce, în cursul zilei de ieri, 8 aprilie, au intervenit la o agresiune…

O femeie a furat mai multe produse alimentare, iar acum s-a ales cu dosar penal

La data de 8 aprilie a.c., Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel unic de urgență 112 cu privire la comiterea unui furt dintr-un centru comercial. În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat…