10 ani fără permis de conducere pentru alcool sau droguri la volan
Informaţiile publicate pe site-ul Digi Economic pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de…
Italia și Germania noile destinații preconizate pentru a fi operate de pe Aeroportul Maramureş
Investiţiile la Aeroportul Internaţional Maramureş sunt în plină desfăşurare. Dacă dotările în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea aeroportului, precum şi a pasagerilor s-au finalizat (maşini de stingere incendii, de deszăpezire, remiza PSI, drum perimetral, supraveghere video), altele sunt încă…
Gheorghe Șimon, deputat PSD: „PSD cere și așteaptă de la PNL respectarea cuvântului dat!”
Ministrul PNL de Interne este așteptat ca, până vineri, să finalizeze și să prezinte, în ședința de guvern, hotărârea privind organizarea alegerilor prezidențiale, ori pe 15 septembrie, sau, decalat, pe 29 septembrie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, premierul…
VITAL: Program intervenții 27 Iunie – Furnizarea apei potabile întreruptă pe mai multe străzi din Baia Mare
SC Vital anunţă consumatorii din Baia Mare, str. Plaiului, str. Aleea Plaiului, str. Oașului, str. Aleea Oașului, că joi, 27 iunie, până la ora 14.00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile din cauza unei avarii la reţea. “Echipele de intervenție…
Poliția Română scoate la concurs peste o mie de posturi de ofițeri dintre care 450 cu încadrare din sursă externă.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că, în perioada următoare, vor fi scoase la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, iar 453 de posturi vor fi prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile…
Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Încă o promisiune asumată și respectată de PSD: „ Introducerea salariului minim european în România”
În cursul săptămânii trecute PSD a reulit realizarea unui nou obiectiv: introducerea salariului minim european în România, până la finalul anului curent. „Este un proiect major pe care PSD l-a susținut și l-a promovat în Parlamentul European, alături de familia…
VITAL: Program intervenții 26 Iunie – Furnizarea apei potabile întreruptă pe strada Nisiparilor din Baia Mare
SC Vital anunţă consumatorii din Baia Mare, str. Nisiparilor, că miercuri, 26 iunie, între orele 10.00 şi 12.00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile pentru lucrări de reparații și modernizare la rețeaua de distribuție a apei potabile. “Chiar dacă aceste…
În acest final de săptămână, județul Maramureș a devenit „capitala muzicii ușoare pentru copii”.
În perioada 20 – 23.06.2024, a avut loc la Baia Mare cea de-a 40-a ediție a Festivalului Internațional de interpretare „Ursulețul de Aur” Baia Mare. Evenimentul a fost organizat de către Palatul Copiilor Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Consiliul…
Anchetă a ISJ MM, după ce subiectele la română de la Evaluarea Națională au fost scurse în timpul examenului
Subiectele de la proba de Evaluarea Națională s-au scurs din centrul de examen „Maramureș 3586”, potrivit variantelor publicate pe mai multe site-uri din presa centrală și locală. Acestea au apărut la puțin timp după ora 9:00, ora de start a…
Rezultatele polițiștilor maramureșeni în minivacanța de Rusalii
În perioada 22 – 24 iunie 2024, peste 400 de polițiștii maramureșeni au acționat permanent pentru menținerea siguranței publice, prevenirea săvârșirii de fapte ilicite și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. Pe întreaga perioadă, sub coordonarea Serviciului Rutier, s-a asigurat…