Deputatul PNL Maramureș Ionel Bogdan: ”Proiectele pentru copii, tineri și persoane vulnerabile au nevoie de finanțare predictibilă”
Deputatul PNL de Maramureș, Ionel Bogdan, susține că proiectele dedicate copiilor, tinerilor și persoanelor vulnerabile au nevoie de continuitate pentru a produce rezultate reale în comunități. Acesta arată că finanțarea unor astfel de inițiative trebuie acordată în funcție de obiectivul…
VITAL: Program intervenții 14 Mai – Furnizarea apei potabile, întreruptă pe două străzi din Bozânta Mare
SC Vital anunţă consumatorii din Bozânta Mare că joi, 14 mai, până la ora 13.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. 127, str. 128 pentru lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă. “Echipele de intervenție…
Mesaj de Ziua Internațională a Asistentului Medical – 12 Mai
Cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical – 12 Mai, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare transmite întreaga apreciere și recunoștință tuturor asistenților medicali pentru activitatea desfășurată cu responsabilitate, profesionalism și dedicare. Prezența, sprijinul și grija…
Șofer de 21 de ani, prins băut la volan după ce a fost surprins de radar în Baia Sprie
La data de 11 mai a.c., în jurul orei 00.16, polițiștii din Baia Sprie, care acționau cu aparatura radar din dotare pe strada Forestierului din localitate, au surprins un conducător auto în timp ce rula cu viteza de 72 km/h,…
Beat și fără permis, un tânăr a făcut accident cu o motocicletă neînmatriculată
La data de 10 mai a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier, pe strada Luncii din municipiu. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr…
Aeroportul Internațional Maramureș a început anul în creștere. Trafic mai mare în primul trimestru din 2026
Primele trei luni ale anului 2026 au adus o evoluție pozitivă pentru Aeroportul Internațional Maramureș, care și-a continuat tendința de creștere după anul record înregistrat în 2025. Datele centralizate pentru perioada ianuarie – martie 2026 arată că aeroportul maramureșean a…
ATV răsturnat pe o pășune din Valea Chioarului: trei persoane au ajuns la spital
La data de 10 mai a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați să intervină la un incident, pe raza localității Valea Chioarului. La fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de…
VITAL: Program intervenții 11 Mai – Furnizarea apei potabile, întreruptă în Recea
SC Vital anunţă consumatorii din Recea că luni, 11 mai, până la ora 13.00 va fi întreruptă furnizarea apei potabile pentru lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă. “Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea…
Un tânăr de 21 de ani ar fi încercat să plece cu băuturi alcoolice neplătite dintr-un supermarket
La data de 9 mai a.c., Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată să intervină pe bulevardul Unirii din municipiu întrucât, într-un supermarket, a avut loc un furt. La fața locului polițiștii au identificat un tânăr de 21 de ani,…
Motociclist urmărit de poliție în Baia Mare după ce a fugit de radar: 6 sancțiuni și permis suspendat
La data de 8 mai a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe bulevardul Regele Mihai I, au surpins conducătorul unei motociclete în timp ce rula cu viteza de…