UN ALT CONTRACT DE FINANȚARE SEMNAT: Secția de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean va fi dotată cu aparatură de ultimă generație
Continuă seria investițiilor în dezvoltarea sistemului medical din Maramureș prin implementarea proiectului “Dotarea compartimentului de terapie intensivă neonatală din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” cu aparatură medicală de înaltă performanță”. Practic, prin acest proiect va fi vom…
Republica Moldova si Ucraina se pot baza pe experiența si pe parteneriatul cu România pentru aderarea la UE
Zilele acestea se desfășoară, în comuna maramureşeană Moisei, o şedinţă comună a comisiilor juridice şi a Comitetului pentru politică juridică din Senatul României, Parlamentul Republicii Moldova şi Rada Supremă a Ucrainei, un eveniment care aduce laolaltă factori de decizie din cele trei state, implicați înprocesul de aderare la UE. In cadrul dezbaterilor,…
Jandarmii maramureșeni la datorie și în acest sfârșit de săptămână
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii maramureșeni vor fi prezenți la evenimentele publice care se vor desfășura pe raza județului nostru pentru a asigura un climat de ordine și siguranță și pentru acordarea de sprijin cetățenilor în caz de nevoie. …
VITAL: Program intervenții 26 Ianuarie – Furnizarea apei potabile, sistată în Rus, Unguraș şi Șindrești din cauza unei conducte sparte
SC Vital anunţă consumatorii din localităţile Rus, Unguraș şi Șindrești că în 26 ianuarie, până la ora 17.00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile din cauza unei conducte sparte. “Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și…
VITAL: Program intervenții 25 Ianuarie – Conductă spartă la Crăciuneşti, furnizarea apei potabile va fi întreruptă
SC Vital anunţă consumatorii din Crăciuneşti că în 25 ianuarie, până la 13.00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile din cauza unei conducte sparte. “Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în…
Cazuri complexe cu risc vital, manageriate cu succes la Spitalul Județean Baia Mare
În data de 16.01.2024 s-au efectuat în premieră pentru Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare cât și pentru un spital nonuniversitar din Romania, 3 proceduri de TAVI (înlocuirea percutană a valvei aortice la pacienți cu stenoză…
24 IANUARIE 2024 – Zi nelucrătoare la S.C. VITAL S.A. Se vor asigura servicii de permanență!
Miercuri, 24 ianuarie 2024, casieriile S.C. VITAL S.A. din toate localitățile în care operăm: Baia Mare, Baia Sprie, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Tăuții Măgherăuș, Seini, Cavnic, Ulmeni, Șomcuta Mare vor fi închise. Totodată și activitatea celorlalte departamente…
ANUNȚ important: Se suspendă programul de vizită la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare
Având în vedere contextul epidemiologic actual cu creșterea incidenței de cazuri gripă/Covid-19 și alte infecții respiratorii se suspendă programul de vizită la nivelul tuturor structurilor medicale ale SJUBM până la ameliorarea situației epidemiologice. La pacienții critici și/sau terminali din toate…
Baia Mare, capitala excelenței în medicina de urgență
Elita medicinei de urgență la nivel naționale și internațional a fost prezentă zilele trecute în reședința de județ a Maramureșului, unde a avut loc, în perioada 17-20 ianuarie 2024, un eveniment medical de prestigiu: Conferința pluridisciplinară de medicină de urgență…
Gheorghe Șimon, deputat PSD: „România o duce mult mai bine decât acum 10 ani în privința pieței muncii!”
La finalul anului 2023, Ministerul Muncii a realizat o statistică a locurilor de muncă. Potrivit cifrelor înregistrate de angajatori în REVISAL (Registrul general de evidență a salariaților), România a înregistrat un număr record de locuri de muncă/salariați înregistrat anul trecut:…