Parcurile industriale au intrat în linie dreaptă

În ședința de ieri a Consiliului Județean au fost aprobate documentațiile pentru cele patru parcuri de specializare inteligentă: Baia Sprie, Fărcașa, Șomcuta Mare și Târgu Lăpuș. Ele vor fi depuse astăzi, lșa deschiderea apelulului de finanțare pe programul POR pentru…

Ionel Bogdan: Realizarea primului AquaPark din județul Maramureș intră în linie dreaptă

În ședința Consiliului Județean de astăzi, aleșii județeni au aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul privind realizarea primului AquaPark din județul Maramureș, în zona Baia Sprie.  În paralel, se pregătesc cererile de finanțare, iar în luna august va avea loc…

Lista completă a miniştrilor din Guvernul Ciolacu

Noul Guvern al României, condus de Marcel Ciolacu, va fi format din 18 ministere. PSD și PNL și-au împărțit câte 9 ministere UDMR, care a făcut parte din Guvernul Ciucă, până la rotativa guvernamentală, nu va avea niciun ministru în…

Primarul Cătălin Cherecheș demarează un program-pilot pentru eficientizarea circulației în zona Colegiului de Arte și a Parcului Municipal Regina Maria

Printr-o hotărâre a Comisiei de Sistematizare a Circulației, la inițiativa Primarului Cătălin Cherecheș, începând de astazi, 12 iunie 2023, până la data de 12 septembrie 2023, va fi demarat un program experimental ce vizează îmbunătățirea traficului rutier și protejarea pietonilor…

Deputatul Florin Alexe: Spitalul de Psihiatrie Cavnic va beneficia de 6 milioane de euro

Deputatul PNL de Maramureș, Florin-Alexandru Alexe, anunță că Spitalul de Psihiatrie Cavnic va beneficia de 6 milioane de euro pentru diverse lucrări de modernizare și extindere. ”În urma demersurilor făcute de primarul Vladimir Petruț și de echipa liberală, Spitalul de…

Primăria Baia Mare va achiziționa troleibuze și autobuze electrice

Primăria Municipiului Baia Mare anunță începerea implementării proiectului de modernizare a parcului auto de transport public, finanțat prin Planul Național de Redresare şi Reziliență. Investiția constă în achiziția a: 5 troleibuze cu emisii zero sau cu autonomie extinsă (baterii) 11…

Ionel Bogdan: Am dat startul digitalizării în regiunea de Nord-Vest a României

În prezența ministrului Marcel Boloș, ieri, la sediul Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a semnat „Acordul de parteneriat privind realizarea Cloud-ului Regional Nord-Vest”.  Și-au mai pus semnătura pe acest document alți patru președinți de Consilii Județene –…

Băimărenii îşi pot plăti taxele şi impozitele locale pe anul în curs începând de joi, 5 ianuarie

Băimăreni, contribuabili persoane fizice și juridice, pot beneficia și în 2023 de reducerea de 10 % acordată de Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare, achitând integral până la dată de 31 martie taxele și impozitele locale. La initiativa primarului…

Anunț privind achiziționarea abonamentului anual de parcare pentru anul 2023

𝐀𝐍𝐔𝐍𝐓 𝐃𝐄 𝐈𝐍𝐓𝐄𝐑𝐄𝐒 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂 Din 03 ianuarie 2023 abonamentul anual pentru toate parcarile publice din municipiul Baia Mare se poate achizitiona achitand suma de 100 lei. Valoarea abonamentului lunar va fi de 50 lei. Abonamentele pot fi achizitionate de la…

Primarul Cătălin Cherecheș vine cu lamuriri referitoare la eficientizarea structurilor școlare

Un demers supus analizei, consultării și în final, unei decizii, a escaladat în ultimele zile, fiind probabil inflamat și politic, respectiv de anumite interese personale ale unora. Este vorba despre structura școlară septembrie 2023 – iunie 2024, despre care vin…