Bărbat care conducea fără să posede permis de conducere și cu o alcoolemie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat și scos din trafic de polițiști

În această seară, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus pe strada Forestierului, din Tăuții de Sus. Întrucât persoana de la volan nu a oprit la semnalele polițiștilor, s-a procedat la urmărirea…

Un bărbat din Maramureș a plecat cu 7.200 de euro pe care i-a găsit într-un bancomat. Acum are dosar penal

Poliţiştii din Maramureş au identificat un bărbat din Baia Mare care a luat 7.200 de euro dintr-un bancomat. Banii ar fi trebuit să alimenteze contul unui alt bărbat, însă tranzacţia a fost respinsă de bancomat. „La data de 12 februarie…

VIDEO: Percheziții la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, dar și la domiciliile unor cadre medicale

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș, sprijiniți de luptători Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Maramureș efectuează în această dimineață mai multe percheziții la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. Conducerea spitalul confirmă…

Femeie decedată după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Baia Mare

Astăzi, 20 februarie, în jurul orei 09.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 că în fața unui imobil de pe strada Victor Babeș se află o persoană căzută, posibil decedată. La fața locului a intervenit și…

Accident între o camionetă și un autoturism în Pasul Gutâi

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 18, în Pasul Gutâi. Au fost implicate o autocamioneta si un autoturism. Există o victimă neîncarcerată, anunță ISU MARAMURES. ACTUALIZARE – IPJ MARAMURES Traficul rutier a fost restricționat…

Adolescenți surprinși aruncând petarde în Centrul Vechi al Baia Mare

În noaptea trecută, un grup de adolescenți a fost surprins aruncând petarde în zona Centrului Vechi al municipiului Baia Mare. Potrivit unui cititor, aceștia au fost observați de către autorități, iar poliția a intervenit rapid. Deși tinerii nu aveau obiectele…

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE BRACONAJ CINEGETIC ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară,…

Garaje în flăcări în Baia Sprie. Magistrala de gaz în pericol

Incendiu violent în baia Sprie și posibilitate de explozie. O afumătoare improvizată a luat foc iar flăcările s-au extins La mai multe garaje. Proprietarii au reușit să scoată autovehiculele la timp. Pompierii militari din baia Mare trimis la fața locului…

17 PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN BAIA MARE – PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIRE DE GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a 11 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup…

Un agent de poliție și un instructor auto, trimiși în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu admiterea examenului de obținere a permisului de conducere

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a…