Chestionar adresat mediului de afaceri în cadrul activităților de elaborare a Strategiei Investiționale a județului Maramureș prin proiectul ”MaraStrategy”

Reprezentanții mediului de afaceri pot completa începând de azi „Chestionar Investiții 2022-2023” privitor la intențiile de investiții în județul Maramureș. Acesta poate fi completat direct din site-ul proiectului: https://marastrategy.maramures.ro la secțiunea Sondaj.

Consiliul Județean Maramureș în cadrul proiectului MaraStrategy și prin intermediul firmei FidaSolutions are în curs de elaborare documentul„Strategia Investițională a Județului Maramureș”.Scopul documentuluieste de valorifica resursele investiționale existente și identificării celor posibile la nivel județean, precum și generarea unei competiții reale între investitorii actuali, pentru stabilirea viitoarelor direcții certe de dezvoltare a județului Maramureș. Totodată, se dorește promovarea și valorificarea durabilă a resurselor locale, dar și a avantajelor competitive existente la nivel local, pentru creșterea numărului de investitori și investiții în județ.


Pentru o reflectare cât mai bună a așteptărilor și planurilor mediului de afaceri din Maramureș s-a elaborat un chestionar denumit „Chestionar Investiții 2022-2023” ce poate fi completat următoarea adresă: https://forms.gle/xZya9FSHZQvipQiX6. Reprezentanții mediului de afaceri din Maramureș sunt îndemnați să completeze chestionarul până la data de 17 noiembrie 2021 și să-și expună opiniile și în scris pe adresa msnewsletter@marastrategy.ro

O componentă importantă în cadrul elaborării Strategiei Investiționale a Județului Maramureș o reprezintă analiza cerințelor mediului antreprenorial privind investițiile posibile si dezvoltarea celor existente, prin organizarea de consultări publice cu investitorii din toate categoriile de referință; pentru centrele urbane dezvoltate ale județului se vor folosi chestionarele ca și instrument de cercetare precum și analiza resurselor umane din județ (potențial, impact migrație, structura și specializări, actori relevanți, modalități de motivare a repatrierii forței de muncă calificate).Astfel, se va avea în vedere elaborarea Planului de acțiuni și portofoliul investițional pe baza datelor colectate, identificarea domeniilor și oportunităților, evaluarea potențialului și perspectivelor investiționale ale județului, pe zone și centre de referință, definirea priorităților de acțiune în domeniul investițional, pe termen scurt, mediu și lung.

“Strategia Investițională a județului e un document de importanță vitală pentru dezvoltarea economică a Maramureșului. Ne dorim ca acesta să fie o reflectare clară a situației actuale, dar mai ales să devină un document la care să ne raportăm în viitoarele noastre acțiuni și planuri de atragere a investitorilor și de dezvoltarea economică a județului nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan.

Prin implementarea proiectului Proiectul ”MaraStrategy” se asigură elaborarea unui set de planuri și strategii la nivel județean coerent și armonizat între componentele fundamentale, esențial pentru dezvoltarea teritorială și sectorială. Valoarea totală a proiectului este de 3.967.941,55 lei. Mai multe amănunte se regăsesc pe site-ul proiectului: http://www.marastrategy.maramures.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *