Maramureș intră sub Cod Portocaliu de caniculă. Temperaturi de până la 37°C și disconfort termic accentuat

Județul Maramureș se va afla vineri, 26 iunie, sub incidența unei avertizări meteorologice Cod Portocaliu de caniculă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea este valabilă între orele 12:00 și 21:00.

Potrivit meteorologilor, în Maramureș sunt așteptate temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă a anului, iar pe alocuri se va instala canicula.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat. Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă că resimțirea căldurii va fi mult mai intensă.

Maramureș se numără printre cele 12 județe pentru care a fost emis Codul Portocaliu, alături de Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bistrița-Năsăud și Mureș.

Specialiștii recomandă populației să evite deplasările și activitățile fizice intense în intervalul orelor de vârf, să consume suficiente lichide, să poarte haine lejere și deschise la culoare și să evite expunerea prelungită la soare.

Autoritățile îi sfătuiesc în special pe copii, vârstnici și persoanele cu afecțiuni cronice să ia măsuri suplimentare de protecție în timpul perioadelor cu temperaturi extreme.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *